Activitate catehetică în perioada 3 – 11 aprilie 2016, la Botoşani

„Unde trebuie să ne închinăm?ˮ și „Ce să fac să moștenesc viața veșnică?ˮ. Au fost doar două din temele susţinute la catehezele demonstrative, din perioada 3 – 11 aprilie 2016, din Protopopiatul Botoșani. Din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a fost prezent părintele inspector Bogdan Racu.

Temele propuse  în Programa Catehetică răspund unor nevoi actuale ale credincioșilor Bisericii Ortodoxe.

„Catehezele sunt de un real folos, deoarece ele vin în întâmpinarea celor care vor să aprofundeze învățătura ortodoxă. Se vede aici setea credincioșilor de a lectura Sfânta Scriptură, precum și de a împlini cuvântul lui Dumnezeu. Este necesară o activitate continuă în susținerea catehezelor, acesta depinzând de implicarea preoților și a credincioșilor”, a precizat părintele Liviu Botezatu, inspector al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani pentru disciplina Religie.

Mântuitorul subliniază că Biserica este Casa lui Dumnezeu: „Casa Mea, casă de rugăciune se va chemaˮ (Matei 21,13).

Comentarii Facebook


Știri recente