Activitate caritabilă în Protopopiatul Pașcani

Un grup de voluntari Pro Vita – filiala Pașcani a dăruit alimente, dulciuri, haine, jucării mai multor familii nevoiașe cu mulți copii din cuprinsul Protopopiatului Pașcani. Campania „Nu uita că ești creștin” a fost inițiată în parteneriat cu Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” – Vendrin din Belgia și s-a desfășurat în ajunul sărbătorilor Sfintelor Paști, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Campania a avut loc prin bunăvoința părintelui Ciprian Grădinaru din Belgia, care a fost impresionat de viața de zi cu zi a copiilor din familiile sărace. Parohia Vendrin a colectat bani, haine și încălțăminte pe care le-au trimis celor nevoiași.

„În această campanie am vizitat mai multe familii din localitățile Topile, Tătăruși, Crucea, Boureni și Ion Neculce care au între opt și zece copii. A fost o zi binecuvântată de Dumnezeu pentru că am văzut fericire pe fața multor copii care s-au bucurat de jucăriile și dulciurile primite din Belgia”, a spus pr. Ionuț Ailincăi coordonator al programului Pro Vita – filiala Pașcani.

Comentarii Facebook


Știri recente