Activitate caritabilă în Protoieria Sector 6 Capitală: Daruri şi colinde pentru deţinuţii din Penitenciarul Rahova

Concert de colinde la penitenciarul Rahova

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a îndemnat persoanele private de libertate de la Penitenciarul Rahova din Bucureşti să-și pună mereu speranța în ajutorul lui Dumnezeu şi să-şi pregătească sufletul prin răbdare şi iubire pentru  sărbătoarea Naşterii Domnului. Ierarhul i-a vizitat marţi, 13 decembrie 2016, împreună cu reprezentanţii Protoieriei Sector 6 Capitală.

Din încredinţarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Protoieria Sector 6 Capitală continuă şi anul acesta tradiţia ca în Postul Crăciunului să cerceteze pe cei aflaţi în suferinţă şi pe cei privaţi de libertate. Deţinuţii din cadrul Penitenciarului Rahova s-au rugat ieri împreună cu Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi cu părintele protoiereu Costel Burlacu, iar la final au primit daruri constând în alimente şi produse de igienă personală.

Împreună cu părintele protopop şi cu aproximativ 40 de tineri am colindat pe o parte dintre cei care sunt întemnițați. Acest lucru s-a întâmplat în biserica penitenciarului Rahova care a fost neîncăpătoare: pe de-o parte au fost prezenţi cei care se află acolo permanent și, pe de altă parte, cei veniți sa aducă cântări de colinde. Cuvântul care le-a fost adresat a fost acela de a-și îndrepta rugăciunile și gândurile către Dumnezeu și de a găsi și în această suferință bucuria și puterea de a merge mai departe, mai ales cu gândul îndreptat către Mântuitorul Hristos, deschizând înaintea Lui sufletele lor pentru a afla bucurie și alinare, a spus Preasfinţia Sa.

Ca o noutate, anul acesta corul cântăreţilor bisericeşti din Protoieria Sector 6 Capitală a susţinut un concert de colinde, vestind Naşterea Domului celor aflaţi în penitenciarul din Capitală.

Dăm slavă lui Dumnezeu pentru că a devenit o tradiție a Protoieriei Sectorului 6 Capitală de a cerceta, în această perioadă de post, pe cei aflați în suferință, atât pe cei din azilele de bătrâni, cât și pe cei privați de libertate. În acest an, ca o noutate, corul cântăreților din protoieria noastră a susţinut un concert de colinde. De asemenea, la fel ca în ceilalţi ani, protoieria a pregătit daruri constând în alimente și obiecte de igienă personală. Continuăm această bucurie de a împărtăși din darul colindelor și la căminele pentru persoane vârstnice din sectorul 6 și la toți cei aflați în suferință, a spus părinte Costel Burlacu.

***

Corul cântăreţilor bisericeşti al Protoieriei Sector 6 Capitală a fost înfiinţat recent cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României. Grupul coral este dirijat de Alin Vasile Trifu, student la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul şi la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.

Comentarii Facebook


Știri recente