Sărbătorile pascale au fost prefigurate de o serie de activități cu caracter social-filantropic. Acestea au constat în pregătirea duhovnicească (spovedire și împărtășire) a unor persoane neajutorate și asistate, bătrâni și copii din centrele speciale, precum și împărțirea unor pachete cu alimente și îmbrăcăminte. Întregul demers a fost coordonat de Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe, care a desfășurat o amplă acțiune socială la sediul organizației din incinta Centrului eparhial, dăruind ajutoare, pachete cu alimente, dulciuri și îmbrăcăminte la peste 200 de familii defavorizate din județul Vâlcea, informează „Ziarul Lumina”.
Acțiunea a fost coordonată de psihologul Maria Popescu, președinta Ligii Femeilor Creștin-Ortodoxe, adresându-se persoanelor cu o situație materială și socială precară aflate în evidențele organizației. „Cu ajutorul Maicii Domnului, ocrotitoarea organizației noastre, am reușit și anul acesta să aducem puțină bucurie familiilor pe care le avem în evidență. De 22 de ani a devenit deja o tradiție să dăruim cadouri în preajma sfintelor sărbători, astfel încât membrele ligii s-au mobilizat exemplar ca să împărtășim bucuria Învierii Domnului cu aproapele nostru”, a spus Maria Popescu, președinta ligii. Reprezentantele organizației aduc mulțumiri tuturor celor care au contribuit la această acțiune. „În aceste vremuri de criză financiară, dar mai ales morală, am întâlnit oameni cu suflet mare care au înțeles ce facem și astfel, cu sprijinul arhiepiscopiei, am pregătit peste 200 de pachete cu alimente. Mulțumim în mod deosebit firmelor Boromir și Scavil, care ne-au fost aproape și de această dată, ca de altfel de fiecare dată când am apelat pentru acțiunile întreprinse”, a mai spus Delia Zamfirescu, vicepreședinta ligii.
Arhiepiscopia Râmnicului deține și o cantină socială în incinta Centrului eparhial, unde servesc masa zilnic peste 100 de persoane cu situație materială precară, care cu ocazia marelui praznic al Învierii Domnului au primit pachete cu alimente.





