Acțiuni cu tinerii privați de libertate în localitatea Viziru, jud Galați

În contextul Anului Omagial al Educaţiei Religioase a Tineretului Creştin-Ortodox, în perioada 22-25 august 2016, un număr de 32 tineri din Penitenciarul Tichileşti au participat zilnic la programe de atelier și comunicare. De asemenea, participanții au luat parte la activităţi sportive, creative şi recreative. Scopul acestor întâlniri l-a constituit realizarea unui echilibru între educaţia socio-profesională şi cea moral-spirituală, informează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Proiectul a avut la bază un protocol de cooperare încheiat între Penitenciarul Tichileşti şi parohia Viziru de Jos. Scopul demersului a fost realizarea unui dialog între tinerii aflaţi în detenţie şi grupele de tineri care au experienţa taberelor de vară din Viziru şi care au dobândit competenţe de interacţiune socială.

Proiectul „Libertatea credinţei în Dumnezeu dincolo de gratii“, a fost posibil datorită implicării concrete a Bisericii, a autorităților locale și a voluntarilor. Acțiunea va continua şi în luna septembrie la capela „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel“ din cadrul Penitenciarului pentru Minori şi Tineri Tichileşti unde, părintele Simeon Sică Bănică va alcătui un cor al persoanelor private temporar de libertate.

Comentarii Facebook


Știri recente