La Biserica „Sfântul Apostol Petru şi Pavel – Govândari” din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, a avut loc joi, 17 martie 2016, acţiunea „Ora de Religie altfel”, informează diac. Pavel Canea de la Biroul de Presă al Eparhiei Caransebeşului. Tema activităţii a fost dedicată sfinţilor.
La iniţiativa doamnei profesor Ortensia-Diana Raţiu de la Şcoala Gimnazială Nr.7 Reşiţa şi cu sprijinul părintelui paroh Petru Berbentia, elevii clasei a VI-a B au prezentat în cadrul unor referate informaţii despre viaţa şi activitatea unui sfânt ales de fiecare copil în parte.
„Ineditul acestei lecţii s-a datorat gazdei, părintelui Bebentia, care, la fiecare sfânt prezentat, a oferit informaţii în plus îmbogăţind lecţia şi făcând-o şi mai atractivă. La final, elevii au mulţumit pentru lecţia deosebită şi şi-au exprimat dorinţa de a reveni la biserică pentru o nouă lecţie interesantă”, a precizat prof. Ortensia-Diana Raţiu.
***
Construită şi pictată între anii 1995-2002, Biserica este primul locaş ortodox ridicat în cartierul Lunca Bârzavei, din municipiul Resiţa. Biserica are forma de ,,navă” cu abside mai largi în dreptul stranelor. Pictura, realizată în tempera, a fost executată de Rita Aldea din Reşiţa. Biserica a fost sfinţită în data de 26 Decembrie 1998.