Acțiunea Lumina lui Hristos luminează tuturor, la Tulcea

Conform tradiției împământenite de la numirea P.S. Visarion în scaunul de Episcop al Tulcii, în data de 17 aprilie 2014, în Joia Mare din Săptămâna Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, a avut loc acțiunea Lumina lui Hristos luminează tuturor care de șase ani se desfășoară în ultima săptămână din Postul Sfintelor Paști, după cum ne-a precizat Pr. Ioan Strat, inspector social.

Astfel, P.S. Visarion, Episcopul Tulcii împreună cu Pr. Protopop Ispas Romeo Gabriel și alți preoți din Protoieria Tulcea au mers în vizită social-misionară la căminul de bătrâni Sf. Nectarie din Tulcea, două Casele de tip familial, construite și donate integral de către Asociația CARE France, Fundația Abbe Pierre și Fundația Sera România, Penitenciarul Tulcea, Centrul de Plasament Speranța și Centrul de Plasament Cristian.

În cadrul acestor vizite au avut loc scurte momente de rugăciune, apoi Preasfințitul Părinte, i-a binecuvântat pe cei prezenți și a ținut un cuvânt de învățătură și au fost împărțite bătrânilor, persoanelor private de libertate și copiilor din centrele de plasament pachete cu dulciuri și fructe.

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul Daniel elogiază „faptele de vitejie şi de înțelepciune ale Regilor României” într-un mesaj adresat Majestății Sale Margareta

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis vineri un mesaj de felicitare Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române cu ocazia Zilei Naționale a Regalității.  „Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român prin faptele…