Acţiune socială în Parohia Arad Micălaca Veche II

Parohia Arad Micălaca Veche II doreşte să vină în întâmpinarea greutăţii unor semeni în preajma sărbătorii Naşterii Domnului, având în derulare un nou proiect social. Copii din unităţile de învăţământ din parohie – Şcoala Gimnazială Caius Iacob, reprezentată de prof Mihaela Voştinar, director, şi prof Adriana Romanov, Grădiniţa Prichindel, reprezentată de prof. Sofia Rusu, director – prin bunăvoinţa conducerii unui magazin din apropierea bisericii, se vor strădui să contribuie şi în acest fel la răsfrângerea unei raze de lumină şi bucurie în vieţile celor nevoiaşi, 100 de familii beneficiind în mod direct prin acest proiect. Totodată, copiii învaţă să dăruiască din lucrul mâinilor lor pentru a-i ajuta pe cei ce le sunt aproape şi care, vor vedea încă o dată că nu sunt singuri şi nici daţi uitării, a precizat Pr. Mircea Bupte.

Darurile vor fi distribuite în perioada 22 – 24 decembrie 2014 tot cu sprijinul micilor credincioşi, care, odată cu darurile de Crăciun vor aduce în casele celor nevoiaşi şi bucuria colindelor creştine strămoşeşti.

Comentarii Facebook


Știri recente