Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, Parohia Ortodoxă „Sf. Parascheva” din Padova a organizat o colectă de binefacere pentru copiii nevoiași din cadrul Centrului Ftiziopneumologic de reabilitare pentru copii “TÎRNOVA”, raionul Dondușeni, Republica Moldova, potrivit episcopia-italiei.it.
Bucuria sărbătorilor de iarnă a fost adusă prin dulciuri, îmbrăcăminte, încălțăminte și produse alimentare. Toate aceste lucruri au fost posibile datorită bunăvoinței și dragostei enoriașilor din parohie.
Colecta a constat din 100 kg orez, 100kg paste, 100kg mazăre uscată, 60 kg arnăut, 160 cadouri cu dulciuri de Crăciun, mandarine și 160 de exemplare din „Îndrumarul de Credință Ortodoxă”.