Acțiune de donare de sânge fără precedent inițiată de Biserică

200 de voluntari de la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au organizat săptămâna trecută o acțiune de donare de sânge la Centrul de Transfuzie Sangvină București. Ei au urmat îndemnul arhimandritului Ciprian Grădinaru, slujitor la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, de a salva viețile celor aflați în suferință. „Este un gest creștinesc, izvorât din iubirea creștină și din dragostea față de aproapele. Mesajul transmis și recepționat de credincioși a fost unul duhovnicesc și constructiv, pentru că cei care au venit să doneze nu au fost condiționați de nimeni și de nimic, ci din dorința de a face bine și de a ușura suferința celor care au nevoie de sânge. Au fost într-un număr foarte mare. Majoritatea au fost din București; au venit și din provincie, din Câmpina, de la Buzău, Pitești. Rămân recunoscător răspunsului credincioșior”, a spus pentru Trinitas TV, citat de Basilica, părintele Ciprian Grădinaru, inițiatorul acestei acțiuni caritabile.

Organizată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, acțiunea de voluntariat „este una fără precedent, prin numărul mare de voluntari care au participat, peste 200, pentru a acoperi un mare deficit de sânge care există în sistemul medical românesc, și aceasta este salvatoare de vieți. Sperăm să încurajăm și alte persoane să vină să doneze sânge cu această ocazie, pentru că spitalele sunt în deficit, avem din ce în ce mai multe traumatisme și din ce în ce mai multe boli grave, intervenții chirurgicale majore care necesită transfuzii de sânge. Am reușit să mobilizăm un număr așa mare de persoane prin credință, cu ajutorul părintelui Ciprian, care a transmis acest mesaj umanitar, care a sensibilizat în noi toți acea parte generoasă”, a declarat pentru Radio Trinitas medicul primar recuperare medicală Andreea Ileana Murgu.

Donarea de sânge a unei persoane poate salva până la trei vieți omenești. Săptămâna aceasta, în funcție de numărul celor care se vor mai oferi să doneze sânge, se va organiza o acțiune similară la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

Comentarii Facebook


Știri recente