Părinții Mănăstirii Putna au oficiat sâmbătă o slujbă de pomenire pentru acad. Alexandrina Cernov, la un an de la mutarea ei la cele veșnice. Rugăciunea a fost urmată de o masă rotundă dedicată intelectualei bucovinene.
La eveniment au participat Irina-Loredana Stănculescu – Consulul General al României la Cernăuți, părinți din mănăstire, oameni de cultură.
Parastasul a fost oficiat în biserica voievodală a Mănăstirii Putna de un sobor condus de Arhim. Melchisedec Velnic, starețul obștii. Au mai fost pomeniți și acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – monahia Benedicta, pictorul Paul Gherasim – de la a cărui naștere se împlinesc o sută de ani, și sculptorii Silvia Radu și Vasile Gorduz.

După rugăciune, acad. Alexandrina Cernov a fost evocată în cadrul unei mese rotunde desfășurate la Centrul Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul” al Mănăstirii Putna.
Arhim. Melchisedec Velnic, starețul mănăstirii, a amintit dârzenia și hotărârea acad. Alexandrina Cernov de a păstra și a edita revista „Glasul Bucovinei”: „Smerită și bună așezată, de multe ori mă așeza și pe mine în matca curată a neamului”, a spus părintele stareț.
Dorin Popescu, diplomat și președintele Asociației „Casa Mării Negre”, a apreciat-o pe Alexandrina Cernov ca fiind „o conștiință de veghe care nu și-a asumat niciodată o clipă de cedare. Ea a dus o luptă uriașă pentru ca tinerii să citească la Cernăuți carte românească”.
Lansare de cărți și publicații
În cadrul mesei rotunde au fost lansate mai multe volume și publicații:
- Bucovina neînfrântă: studii, dialoguri și reflecții de Alexandrina Cernov, vol. V al colecției Destin bucovinean, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2025 (prezentat de Marin Gherman);
- Alexandrina Cernov. Conștiință românească la Cernăuți, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2025 (prezentat de Dorin Popescu);
- Glasul Bucovinei, nr. 119-120, an XXXI, 1-2 / 2024 (prezentat de Marin Gherman);
- Caietele de la Putna, nr. 18, an XVII / 2025 (prezentat de Oana-Georgiana Enăchescu).
Din partea mănăstirii au mai participat Arhimandriții Hrisostom Ciuciu și Dosoftei Dijmărescu, precum și Protosinghelul Gherasim Soca.
Lor li s-au alăturat Părintele Profesor Constantin Coman, Teodora Stanciu – președintele Fundației „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga – Monahia Benedicta”, și numeroși reprezentanți ai publicațiilor și asociațiilor românești din Ucraina.
Repere biografice
Născută la 24 noiembrie 1943 în orașul Hotin, de pe teritoriul de astăzi al Ucrainei, Alexandrina Cernov s-a format intelectual în două spații culturale românești, la București și la Cernăuți. A fost:
- membru de onoare al Academiei Române;
- conferențiar la Universitatea Națională din Cernăuți, unde a susținut cursuri de teoria literaturii, istoria literaturii române vechi, teoria traducerii și stilistica limbii române, lingvistică și poetică comparată, literatură comparată;
- fondatoare a revistei „Glasul Bucovinei“ și a Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu“ din regiunea Cernăuți;
- expert într-un proiect comun de cercetare a situației minorităților naționale din Ucraina, al Împuternicitului Radei Supreme a Ucrainei în problemele drepturilor omului și al Comisariatului general al OSCE în problemele minorităților naționale;
- mentor pentru generațiile tinere de nord-bucovineni, contribuind în mod fundamental la păstrarea și cultivarea limbii române în Ucraina.
În colecția „Destin bucovinean” a Editurii Nicodim Caligraful au apărut cinci volume coordonate de acad. Alexandrina Cernov și dedicate istoriei românilor nord-bucovineni. Versiunile lor integrale pot fi descărcate de pe site-ul Fundației „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Monahia Benedicta”.
Foto credit: Mănăstirea Putna








