Absolvenții promoției 1969-1974 a Seminarului Teologic Ortodox din Craiova au trăit luni, 21 iulie, bucuria reîntâlnirii la 40 de ani după ieșirea de pe băncile prestigioasei instituții de învățământ doljene. Întâlnirea de suflet a avut loc în Cetatea Severinului, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” – Meva, unde este paroh unul dintre seminariștii de odinioară, pr. Dumitru Iliescu. Reuniunea a debutat cu o slujbă de Te Deum, în chip de mulțumire față de bunătățile revărsate de Dumnezeu asupra celor care i-au fost colegi, alături de care a deprins tainele slujirii lui Hristos. Pentru cei care s-au mutat la viața veșnică, toți cei prezenți s-au rugat în cadrul slujbei Parastasului. Ziua a continuat cu o agapă frățească la Hotel Severin din municipiu. Demn de reținut este faptul că promoția 1969-1974 reprezintă a XIX-a serie de absolvenți ai seminarului din Craiova, de la înființarea acestuia. Instituția religioasă a dăruit Ortodoxiei românești nume cu rezonanță, ierarhi străluciți, preoți și teologi de elită. Printre aceștia amintim pe ierarhul mehedințenilor, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.
Absolvenții seminarului din Craiova, promoția 1974, s-au întâlnit la Severin

- Constantin Popa, tatăl directorului Trinitas TV, a fost înmormântat în localitatea natală
- Sediul Protopopiatului Roman a fost sfințit: Toți sunteți aici pentru că ați contribuit la ridicarea acestui așezământ
- Clerici, teologi și specialiști în drept au dezbătut la Mănăstirea Sihăstria Putnei despre familia creștină
Abonează-te la Binele de știut
Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii






- 1
- 2
- 3
- 4
- 5








