Absolvenţii Facultăţii de Teologie din Târgovişte au depus jurământul de credinţă

La Catedrala Mitropolitană din Târgovişte, a avut loc joi, 14 iulie 2016, ceremonia solemnă a depunerii jurământului de credinţă de către absolvenţii promoţiei 2016, licență și master, ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii “Valahia” din Târgovişte, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.

Evenimentul a fost deschis de slujba Te Deum-ului săvârșită de profesori ai facultăţii, după care Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, a rostit un cuvânt de învăţătură, în cadrul căruia a arătat faptul că toţi absolvenţii, licenţiaţii şi masteranzii au datoria de a fi misionari prin cuvânt şi faptă, slujitori autentici ai lui Dumnezeu şi ai Bisericii străbune.

La această solemnitate au participat Pr. dr. Ionuţ Ghibanu, Vicar Eparhial, părinţi consilieri de la Centrul eparhial, profesori ai facultăţii, precum şi membri ai familiilor absolvenților și slujitorii Catedralei.

Comentarii Facebook


Știri recente