Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, în perioada 5-6 mai, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, este programată o nouă ediție a Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA), informează Arhiepiscopia Alba Iulia.
Evenimentul cu genericul „Credo. Confesiune și hagiografie în Biserică” se înscrie în tematica anului 2025, declarat de Patriarhia Română „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și „Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”.
ISSTA 2025, ce marchează a douăzeci și cincea ediție a simpozionului, va debuta în dimineața zilei de luni, 5 mai, cu slujba de Te-Deum.
Ulterior, după salutul oficialităților, se va desfășura sesiunea plenară de comunicări științifice, în Aula „Dumitru Stăniloae”.
Oaspeți de seamă
Așa cum a obișnuit, Simpozionul Internațional de Știință, Teologie și Artă va aduce împreună nume importante din țară și din străinătate, atât din domeniul cercetării teologice, cât și din sfera altor discipline socio-umane, mai informează organizatorii.
Prezentarea lucrărilor va avea loc în cadrul mai multor secțiuni tematice, în funcție de aria de preocupare a fiecărui cercetător.
Comunicările și dezbaterile vor fi transmise în direct, în mediul online, pe platforma Zoom și pe pagina oficială de Facebook a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.
Simpozionul Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA) este organizat de către Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, Secretariatul de Stat pentru Culte și Consiliul Județean Alba.

Foto credit: arhiva Basilica.ro și Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia





