A XV-a ediție a Simpozionului de istorie Colocviile Putnei

Cea de a XV-a ediție a Simpozionului de istorie „Colocviile Putnei”, dedicat în special istoriei epocii Sfântului Ștefan cel Mare și istoriei Mănăstirii Putna, dar și mănăstirilor din Bucovina, s-a încheiat astăzi, 12 iulie, informează „Ziarul Lumina”. Acest simpozion, devenit deja o tradiție, a fost organizat în perioada 9-12 iulie, de Centrul de cercetare și documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna.

Deschiderea simpozionului din ziua de miercuri, 9 iulie, s-a desfășurat în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care a săvârșit o slujbă de Te Deum. În cadrul festivității de deschidere din Sala Mare a Casei Domnești s-au lansat ultimele numere apărute din revista „Analele Putnei”.

La ediția a XV-a a Simpozionului de istorie „Colocviile Putnei” au fost prezente comunicări ale unor cercetători consacrați și ale unor tineri cercetători din Grecia, Bulgaria, Rusia, Moldova și România. Printre cercetătorii care s-au înscris la comunicări amintim pe prof. univ. dr. Sergiu Iosipescu, cu tema „Ștefan cel Mare domn al Țării Românești”; prof. univ. dr. Marius Diaconescu de la Universitatea din București, cu tema „Pe marginea unui izvor despre sprijinul militar al Ungariei pentru domnul Moldovei în jurul anului 1500”; prof. univ. dr. Ștefan Andreescu, cu tema „Un ecou din Belgrad al confruntării moldo-otomane din 1476”; prof. univ. dr. Ovidiu Cristea și prof. univ. dr. Marian Coman, care au prezentat comunicarea „Istorii paralele, istorii convergente. Țara Românească și Moldova între 1457 și 1476; prof. univ. dr. Nagy Pienaru, de la Institutul „Nicolae Iorga” al Academiei Române, care a prezentat comunicarea intitulată „Cronica lui Yusuf. Campania otomană din 1476”; prof. univ. dr. Maria Alexandru de la Universitatea „Aristotel” din Tesalonic, cu tema „Calofonia de tradiție bizantină în Școala muzicală de la Putna: Sf. Ioan Cucuzel și Eustatie protopsaltul”; arhim. Policarp Chițulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care a prezentat comunicarea „Noi manuscrise și copiști din Moldovlahia” etc.

„Sfântul Ștefan cel Mare, sfântul nostru național, care a încurajat cultura, reprezintă apogeul artei bisericești, zestre bogată, care trebuie păstrată, care trebuie cercetată și din care să scoatem ce este de folos pentru poporul nostru și pentru cultura noastră. Dumneavoastră sunteți oameni de geniu, pentru că aveți o pregătire corespunzătoare, și mai ales o vocație și o pasiune după Dumnezeu și după rugăciunile pe care le înălțăm către El, cercetând cultura și arta poporului român, artă creată sub inspirația Duhului Sfânt, sub umbra Bisericii și a mănăstirii. Trăim într-o epocă în care cultura veche, arta veche, istoria poporului nostru sunt cu totul neglijate. Oamenii privesc înainte, uitând de trecut. Se desprind de pământ și zboară fără a mai avea legătura cu pământul în care se adăpostesc atâtea valori, fără a mai avea legătura cu trecutul istoric în care sunt atâtea învățături pentru orice domeniu de activitate, lucruri care înalță inimile noastre, sufletele noastre și ne dau curaj în trăirea vieții cu bărbăție. Prin acest simpozion vedem că în această epocă, iată, sunt oameni la o vârstă mai înaintată, dar sunt și tineri, ctitori ai culturii noastre, adică întăriți și desăvârșiți”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Comentarii Facebook


Știri recente