A unsprezecea Evanghelie de la Denia din Sfânta şi Marea Vineri(Ioan, capitolul 19, 38-42): „După acestea Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Și Pilat i-a dat voie. Deci a venit și a ridicat trupul Lui. Și a venit și Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă și aloe. Au luat deci trupul lui Iisus și l-au înfășurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, și în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat. Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru că mormântul era aproape.”
Sfântul Mucenic Gheorghe prezentat ca învățător și model pentru toți tinerii creștini la Catedrala Patriarhală
La Sfânta Liturghie oficiată marți la Catedrala Patriarhală, ierodiaconul Macarie Grigoriu a spus că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe „este învățător și model pentru toți tinerii creștini, care sunt chemați la trăire morală, la viață sfântă,…
Ziua Forțelor Terestre, sărbătorită la București
Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a participat marți la evenimentul aniversar organizat la sediul Statului Major al Forțelor Terestre, cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la fondarea acestei categorii de forțe. PS Paisie…
Mănăstirea Cernica și-a sărbătorit hramul istoric | În imagini
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, episcop vicar patriarhal, a oficiat marți, 23 aprilie 2024, Liturghia Darurilor înainte sfințite la Mănăstirea Cernica, cu ocazia hramului istoric. După Liturghie a avut loc înmormântarea Arhim. Irineu Dogaru, Eclesiarhul Bisericii „Sfinții…
Arhimandritul Irineu Dogaru a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica
Arhimandritul Irineu Dogaru, Eclesiarhul Bisericii „Sfinții Serghie și Vah” de la Palatul Cotroceni, a fost înmormântat marți la Mănăstirea Cernica. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, după Sfânta Liturghie. În timpul slujbei,…
Biblioteca Metropolitană București a inaugurat o expoziție cu cărți poștale de Paști din colecția Bibliotecii Sf. Sinod
Biblioteca Metropolitană București a inaugurat luni, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, expoziția „Învierea Domnului, Sărbătoarea Nemuririi, dăruită oamenilor, în ilustrate românești”. 60 de ilustrate de Paști din colecția Bibliotecii Sfântului Sinod, vechi de aproape un…