A șasea zi a vizitei Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în Capadocia

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vizitat astăzi, 1 iunie, regiunea istorică a Capadociei, Parcul Muzeal Göreme (Korama), unde se află un ansamblu de biserici săpate în stancă. Una dintre cele mai vechi biserici de aici este închinată Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei.

La sfârșitul pelerinajului de astăzi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a declarat: Suntem bucuroși să descoperim legăturile pe care Capadocia le-a avut cu pământul țării noastre, cu România, și mai ales să admirăm frumusețea picturii bizantine. Aici, alături de frumusețea naturii, am admirat și frumusețea credinței. Și suntem foarte bucuroși că în aceste zile am fost mulți ierarhi greci și români, aici, și foarte mulți credincioși pelerini, care împreună s-au rugat la Vecernie sâmbătă seara în biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, iar duminică am săvârșit împreună Sfânta Liturghie și au cântat atât credincioșii greci, cât și credincioși pelerini români. De asemenea, am avut întâlniri cu mai multe autorități locale turcești, de aici din zonă, care ne-au asigurat că vom putea trimite câți mai mulți turiști, care vor putea vizita locurile creștinești, vor primi autorizație sau vor primi cheia ca să intre în bisericile care erau cândva ale creștinilor ortodocși greci de aici. Și personal simt că această vizită a fost nu numai o bucurie ci și o binecuvântare, întrucât noi purtăm în titlul nostru această denumire de locțiitor al tronului Cezareei Capadociei și aceasta din anul 1776, când Patriarhia Ecumenică a dăruit acest titlu onorific Mitropolitului Ungrovlahiei.

Tot în cursul acestei zile, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a efectuat și două vizite protocolare în orașul Neapolis.

Sursa: Radio TRINITAS

Comentarii Facebook


Știri recente