A patra seară din Post la Catedrala Patriarhală: „Canonul Mare ne oferă cheia înțelegerii asprei călătorii spre Înviere”

Pentru a patra seară la rând, Catedrala Patriarhală s-a dovedit neîncăpătoare credincioșilor veniți în număr mare să participe la slujba Canonului Mare, cu rugăciuni și cântări de pocăință de o sobrietate aparte.

La finalul slujbei, protosinghelul Joachim Bejenariu, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor, le-a vorbit credincioșilor despre călătoria postului care abia a început.

„Cântarea Canonului celui Mare ne oferă nouă, credincioșilor, cheia înțelegerii asprei călătorii pe care o avem de parcurs până la Învierea Domnului”, a spus Protos. Joachim.

„În această călătorie, dincolo de postul propriu‑zis, ne vom însoți cu pocăința, care înseamnă îndepărtarea de păcat, înnoirea vieții și întoarcerea la Dumnezeu”, a adăugat clericul.

„Prin adâncimea ideilor pe care le cuprinde, ne cheamă pe noi, credincioșii, să ne altoim viața spirituală pe drumul lui Hristos spre Golgota și mai apoi spre Înviere, drum pe care se cristalizează destinul umanității”.

„Prin toate slujbele pe care Sfinții Părinți ai Bisericii le‑au presărat de‑a lungul celor 48 de zile, noi, credincioșii, suntem sprijiniți și îndemnați să creștem spiritual, să creștem duhovnicește și să ne apropiem mai mult de Dumnezeu Creatorul”.

„Fiecare credincios care participă la slujba Canonului cel Mare este parcă luat de mână și purtat într‑o călătorie lungă, care începe cu facerea lumii și continuă până dincolo de pragul acestei vieți, în veșnicie”, a mai spus Părintele Joachim Bejenariu.

„Fiecare dintre noi, ascultând Canonul cel Mare descoperim faptul că nu suntem simpli spectatori sau ascultători, ci ne vedem pe noi înșine participând direct la fapte și întâmplări pe care, mai înainte de a auzi acest canon le-am fi considerat, poate, străine nouă”.

Slujba Canonului Mare se oficiază și miercuri, în săptămâna a cincea din Postul Mare, integral.

Foto credit: Raluca Emanuela Ene

Comentarii Facebook


Știri recente