A fost resfințită unica biserică din Transilvania cu fațadă în stilul Bisericii Sf. Trei Ierarhi din Iași

Mitropolitul Andrei a resfințit duminică biserica parohială din Petrești, comuna Mintiu Gherlii, județul Cluj, unica din Transilvania care, după renovarea recentă, are fațada în stilul faimoasei Biserici „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași.

Ierarhul a binecuvântat sfântul lăcaș prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese a așezat moaște de mucenici.

Slujba de resfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie, oficiată de părintele mitropolit în aer liber. Împreună cu ierarhul au mai slujit consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, Arhidiaconul Claudiu Grama; Protopopul de Gherla, preotul Iulian Paul Isip; directorul de departament al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie; starețul Mănăstirii Nușeni, Arhimandritul Paisie Iloaie; Părintele Paroh Petru Iloaie și alți clerici invitați.

În cuvântul său de învățătură, intitulat „Românii pescuiți pentru Hristos”, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit despre credința mărturisitoare a înaintașilor.

Unica biserică din Transilvania cu fațadă în stilul Bisericii Sf. Trei Ierarhi din Iași a fost sfințită de Mitropolitul Clujului duminică, 26 iunie 2022. Foto: Mitropolia Clujului / Darius Echim

„Atâta prețuim, cât punem în practică din Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos! Așa ne zice Simion Mehedinți. Și înaintașii noștri, străbunii noștri, au înțeles lucrul acesta și mulți dintre ei și-au sfințit viața”, a spus ierarhul.

„În Duminică a doua după Rusalii, ne aducem aminte de toți sfinții din neamul nostru pe care i-a chemat Domnul Iisus Hristos prin ucenicii Săi: «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni»”,

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de teologi al Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej. La chinonic, interpretele de muzică populară Anamaria Marti, Ana Mînecan Nemeș și Alesia Rus au interpretat câteva pricesne.

La finalul slujbei, Părintele Paroh Petru Iloaie a mulțumit Părintelui Mitropolit Andrei, oficialităților și tuturor celor implicați în renovarea bisericii.

Unica biserică din Transilvania cu fațadă în stilul Bisericii Sf. Trei Ierarhi din Iași a fost sfințită de Mitropolitul Clujului duminică, 26 iunie 2022. Foto: Mitropolia Clujului / Darius Echim

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, Părintele Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom pe părintele paroh, cu dreptul de a purta brâul roșu.

Mitropolitul Clujului i-a oferit primarului comunei Mintiu Gherlii, Dumitru Oltean, „Gramata Mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a creștinului”, iar prim-epitropului parohiei, Ioan Miheștean, i-a acordat Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. Binefăcătorii și membrii Consiliului și Comitetului parohial au primit diplome de aleasă cinstire, iar toți copiii prezenți au primit în dar cărți duhovnicești.

La slujbă au fost prezente autorități locale, fiii satului și numeroși credincioși, mulți îmbrăcați în straie populare.

Istoria bisericii din Petrești

Unica biserică din Transilvania cu fațadă în stilul Bisericii Sf. Trei Ierarhi din Iași a fost sfințită de Mitropolitul Clujului duminică, 26 iunie 2022. Foto: Mitropolia Clujului / Darius Echim

Biserica are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”  și a fost construită în 1903, prin contribuția credincioșilor din sat, în timpul păstoririi preotului Emil Mureşan.

Între anii 2003-2005, biserica a fost împodobită cu pictură în tehnica tempera, realizată de pictorul Horea Indolean. În data de 17 iulie 2005, pictura bisericii și renovările succesive realizate de-a lungul anilor au fost binecuvântate de vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul).

În ultimii cinci ani, cu sprijinul enoriașilor și al Primăriei, actualul paroh a demarat un proces de consolidare, renovare și înfrumusețare a bisericii.

Unica biserică din Transilvania cu fațadă în stilul Bisericii Sf. Trei Ierarhi din Iași a fost sfințită de Mitropolitul Clujului duminică, 26 iunie 2022. Foto: Mitropolia Clujului / Darius Echim

Acestea au inclus renovarea casei parohiale, schimbarea Sfintei Mese, finisaje exterioare şi interioare, o nouă pardoseală cu sistem de încălzire, recondiţionarea acoperişului și reconturarea fațadei după modelul bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi – lucru care conferă unicitate bisericii în Transilvania.

De asemenea, printr-un efort comunitar susţinut, a fost renovată capital și casa parohială.

Foto credit: Mitropolia Clujului / Darius Echim

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente