A fost lansat portalul ortodox theofania.ro al Episcopiei Italiei

Portalul ortodox theofania.ro al Episcopiei Italiei a fost lansat vineri în cadrul unui eveniment transmis online.

În deschidere, Episcopul Siluan a explicat alegerea numelui noului portal ortodox.

„S-a căutat ca numele ales să aibă rezonanță atât în limba română, cât și în limba italiană și să ne reprezinte ca vocație în contextul în care ne aflăm. Lumea are nevoie să primească o mărturisire de credință și de viață, în cazul nostru, prin spațiul virtual, care este legat profund de viața de zi cu zi a oamenilor de toate vârstele”.

„Sensul cuvântului Theofania este cel de descoperire și de manifestare a lui Dumnezeu. Mediul virtual, dacă este folosit cu discernământ, poate descoperi creștinului mijloace prin care să-și umple timpul cu cele folositoare”, a subliniat Preasfinţia Sa.

PS Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Italiei, a spus cum s-a născut ideea acestui portal.

„Primul site dedicat Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei s-a lansat în anul 2008, iar pe parcurs, datorită necesităților pastoral-misionare au apărut site-uri dedicate activităților catehetice, social-filantropice și pentru tineret. Portalul ortodox Theofania.ro se dorește a aduce o uniformitate în rândul site-urilor aparținând Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei”, a menţionat ierarhul.

Proiectul este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, condus de Domnul secretar de stat Gheorghe-Florin Cârciu, care a transmis un mesaj de salut din partea Departamentului, care a fost citit de Părintele Andrei Vizitiu, Consilier al Departamentului Comunicare și Imagine al EORI.

Pr. cons. Ionuț Crișan, coordonator al proiectului Theofania, a prezentat structura portalului evidențiind fiecare categorie în parte și făcând o scurtă descriere a conținutului.

Portalul este un proiect al Sectorului Mass-Media, Comunicare, Dialog și Relații Publice, în colaborare cu Departamentul Editorial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Noul portal înglobează site-urile existente la nivelul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și se dorește a fi un punct de referință online al creștinului ortodox român din Italia. Veți găsi pe site informații și evenimente din cuprinsul episcopiei care vor fi publicate în format bilingv (român/italian). Totodată, se vor putea urmări cateheze video, predici, interviuri, filme și documentare cu caracter religios și producții proprii ale departamentului THEOFANIA Media. Credinciosul are la îndemână, la un click distanță, diferite rugăciuni și informații despre slujbele bisericești.

Foto credit: theofania.ro

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica 

Comentarii Facebook


Știri recente