A fost înmormântat teologul și etnologul Costion Nicolescu: Călătorește acum către lumină

Teologul și etnologul Costion Nicolescu a fost înmormântat sâmbătă la Cimitirul Iancu Nou din Capitală. Slujba de înmormântare a fost oficiată la Biserica „Sf. Grigorie Palama” de Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Preasfinția Sa a evocat mai multe momente în care a colaborat cu teologul, apreciind că „pentru cele lucrate în această viață, Costion Nicolescu călătorește acum către lumină”.

„Am rămas uimit de atitudinea lui, uneori mai mult decât una sacerdotală, monahală, plină de bună cuviință, o ședere deoparte, o tăcere și o discreție care poate oferi oricând și oricui un exemplu, dragostea lui, pe care a manifestat-o față de Biserică în general, față de mănăstiri, față de monahi, față de preoți, cum s-a și amintit de altfel aici”, a evidențiat Preasfinția Sa.

„De pe urma fiecărei călătorii izvodea un text sau mai multe. Îmi amintesc de unul dintre cele mai frumoase texte dedicate Sfântului Paisie de la Sihăstria. Îl întâlnise odată sau de câteva ori și citându-l pe Sfântul Stăniloae, spunea: Așteptăm această delicatețe și o căutăm, delicatețea sfinților, pe care am descoperit-o în chip minunat la Părintele Paisie”.

„Aproape că nu era vatră monahală unde să nu fi poposit, nu ca un simplu vizitator, ci ca un pelerin atent, care observa detalii, care reținea cuvinte frumoase, care vedea lumina și aș îndrăzni să spun acum, în această atmosferă athonită, că aproape niciodată n-a observat întunericul sau niciodată nu mi-a lăsat impresia că ar fi văzut, s-ar fi întâlnit cu vreo umbră în drumul lui către lumină”, a mărturisit Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

Slujba de înmormântare a fost săvârșită de Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, sâmbătă, 14 iunie 2025. Foto credit: Trinitas TV / Tatiana Sava

A fost un apostol mirean

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a transmis mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la trecerea în veșnicie a lui Costion Nicolescu pe care l-a numit „mărturisitor misionar al dreptei credințe prin cuvinte și fapte luminoase”.

„Spirit filocalic și trăitor în lumina Învierii, cu delicatețe spirituală și înțelepciune socială izvorâte din profunzimile tradiției românești, Costion Nicolescu a adunat în candela sufletului său comori din frumusețile Ortodoxiei, pe care le-a dăruit semenilor săi prin cărți, studii, articole și conferințe”.

„A fost un apostol mirean al dreptei credințe, discipol al Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae și un fiu ascultător al Bisericii într-o societate aflată în schimbare socială și culturală”.

„Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Biruitorul morții, să așeze sufletul robului său Costion întru lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi”, a încheiat Preafericirea Sa.

Mesaje de condoleanțe au transmis și Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, pictorul Horea Paștina și părintele Constantin Coman.

Costion Nicolescu

În vârstă de 79 de ani, Costion Nicolescu a trecut la viața veșnică în data de 12 iunie. A fost cercetător științific în etnologie și antropologie la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti.

A obținut doctoratul în teologie la Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint-Serge” din Paris, în anul 2006. Înainte de a se dedica cercetării, Costion Nicolescu a lucrat ca inginer proiectant, între anii 1969 şi 1991.

A publicat o serie de cărți şi articole în domeniul teologiei, antropologiei şi etnologiei. A participat la realizarea mai multor volume colective. De asemenea, a susţinut numeroase conferinţe şi prelegeri pe teme religioase şi culturale.

Foto credit: Trinitas TV / Tatiana Sava


Știri recente