Trailerul filmului „Omul lui Dumnezeu” (Man of God) a fost lansat oficial marţi, 9 martie. Filmul regizat de Yelena Popovic este dedicat vieţii şi activităţii Sfântului Nectarie de la Eghina.
Filmul este produs de Simeon Entertainment și View Master Films, în colaborare cu Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos şi va fi distribuit în cinematografe de Feelgood Entertainment.
Proiectul cinematografic este un omagiu adus Sfântului Nectarie la 100 de ani de la mutarea sa la viața veșnică (în 1920).
Sper să inspire oamenii și să le dea curaj pentru a depăși momentele grele ale vieții. Fiecare are de învățat câte ceva din viețile sfinților. Munca la acest film a fost o inspirație, dar s-a făcut cu greu. Am depășit dificultățile și obstacolele cu încredințarea că, dacă este voia lui Dumnezeu, toate se vor așeza în cele din urmă.
Rolul sfântului Nectarie este jucat de actorul grec Aris Servetalis. Un rol scurt, dar de impact, joacă în film și vedeta hollywoodiană Mickey Rourke. El îl va interpreta pe bărbatul paralizat vindecat de sfânt când acesta se afla pe patul de moarte, la Spitalul Areteion din Atena.
Foto credit: NDP