Adunarea protopopială a Protopopiatului Lazio II – Italia

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, a avut loc joi, 10 octombrie 2013, în Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Rignano Flaminio – Italia, adunarea preoților din Protopopiatul Lazio II, informează site-ul episcopia-italiei.it.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, Preacuviosul Părinte Ieromonah Ștefan Simion a prezentat o lucrare cu tema: „Sfinții Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și Elena în tradiția imnografică a Bisericii”. Au urmat, apoi, discuții referitoare la tema abordată, iar spre sfârșitul întrunirii Părintele Protopop Ion Florea a dezbătut probleme administrative, catehetice, pastorale și sociale.

La acest important eveniment au participat: Pr. Cons. Bogdan Petre / Fonte Nuova, Pr. Cons. Gabriel Ioniță / Prima Porta, Pr. Cons. Vasile Bobiță / Viterbo, Pr. Cons. Ilie Ursachi / La Rustica, Pr. Sebastian Cosma / Guidonia, Pr Lucian Vasilache / Marcellina, Pr. Catalin Tanase / Fiano Romano, P. Cuv. Ierom. Stefan Simion / Rignano Flaminio și Pr. Ion Florea / Tivoli.

Programul s-a încheiat cu o agapă frățească oferită de parohia gazdă.

Comentarii Facebook


Știri recente

Câștigătorii Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul Care vindecă” și ai Concursului Național „Icoana Ortodoxă – lumina credinței” au fost premiați | FOTO

În aula Centrului pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București, au fost premiați luni, 20 mai 2024, câștigătorii Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul Care vindecă” și ai Concursului Național „Icoana Ortodoxă – lumina credinței”.…