200 de copii în Tabăra „Aripi de înger”

Centrul de servicii sociale „Samariteanul milostiv” al parohiei Săvinești 2, Protopopiatul Roznov, județul Neamț, a găzduit, în perioada 17-26 august 2013, Tabăra de creație „Aripi de înger”, ediția a VIII-a, după cum aflăm din Ziarul Lumina. În primele zile, la activități s-au alăturat 36 de tineri din Germania, China și Hong Kong. Tabăra se va încheia astăzi, prin festivitatea de premiere la care vor participa, pe lângă cei implicați, reprezentanții instituțiilor partenere.

Parohia Săvinești 2 din Protopopiatul Roznov a găzduit, timp de zece zile, o tabără de creație, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Partenerii taberei au fost: filiala Săvinești a Fundației „Solidaritate și Speranță” (FSS) a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Primăria Săvinești, Consiliul Local Săvinești, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Neamț, revista „Jurnal Spiritual”, precum și numeroși credincioși, care au sprijinit financiar activitatea taberei. Masa de prânz gratuită a fost oferită la Centrul social „Popasul iubirii milostive” al parohiei Săvinești. „Primul obiectiv al taberei a fost acela de a socializa. Ne-am dorit să scoatem tinerii din casă, de la computer, să se împrietenească unii cu alții și să socializeze. Tinerii trebuie să descopere frumusețea prieteniei pe care, mai târziu, o pot cultiva în viața lor. Cel de-al doilea scop al taberei este acela de a învăța din armonia culorilor, din fumusețea cromatică înconjurătoare. Al treilea scop al taberei este cel catehetic”, a spus pr. paroh Petru Munteanu.

„Considerăm că activitatea noastră face parte din lucrarea lui Dumnezeu”

Tabăra de creație „Aripi de înger”, ediția a VIII-a, de la Săvinești a adunat anul acesta tineri din cadrul Young Menâs Christian Association (YMCA) din Nürnberg. Ei au derulat activități recreative pentru cei 200 de copii din tabără. „Observăm cu bucurie că, pe an ce trece, vin din ce în ce mai mulți copii, numărul ridicat de participanți arătând că este o tabără frumoasă. Simțim că nu există diferențe între copii. Ei vin cu multă bucurie, mai ales că se bucură de un program minunat. Am rămas profund impresionat de felul în care aceștia încearcă să se concentreze, pentru a picta cât mai atent și cât mai frumos. M-a impresionat faptul că, deși nu cunosc limba celorlalți, germana, chineza sau româna, tinerii au intrat într-un dialog care trece dincolo de limbaj și care ține mai mult de starea vieții și a iubirii. Știm că această experiență pe care au avut-o în tabără va fi mărturisită cu trecerea timpului, împărtășind-o și altora”, a mărturisit Michael Götz, secretarul Young Men’s Christian Association (YMCA) din Nürnberg – Germania. „România este unul dintre locurile în care ne-am dorit să ajungem. Considerăm că activitatea noastră face parte din lucrarea lui Dumnezeu. Ne simțim foarte apropiați de acești copii, pentru ca nu suntem cu nimic diferiți față de ei. Ne folosim inima și zâmbetul ca să ne apropiem de ei. Chiar dacă suntem din țări diferite, aparținem aceleiași lumi și totul este posibil dacă acționezi din inimă”, a declarat Candice Wong, din cadrul Young Menâs Christian Association (YMCA) din Nürnberg. Prof. de istorie Eugenia Ciutac, de la Liceul Teoretic Măgdăcești, Raionul Criuleni – Republica Moldova, a venit împreună cu un grup de copii la Tabăra „Aripi de îngeri” de la Săvinești. Tabăra reprezintă pentru cei de dincolo de Prut un prilej de a cunoaște mai bine locurile frumoase din patria mamă. „Am ajuns la Săvinești cu un grup de copii din familii cu venituri financiare mici și vulnerabile din punct de vedere social. Părintele Petru Munteanu a avut grijă de noi, sprijinind pe toți copiii veniți din Republica Moldova în tabără. Ne-am dorit ca ei să aibă posibilitatea de a vedea lumea și să cunoasca de unde vin și cine sunt”, a mărturisit prof. de istorie Eugenia Ciutac.

Școala din Săvinești, redată comunității

Tabăra „Aripi de înger” de la Săvinești are loc în acest an, pentru prima dată, la Centrul de servicii sociale „Samariteanul milostiv”, unde a funcționat Școala Generală. „Mă leagă foarte multe amintiri de această școală. Aici, în anul 1947, îmi începeam studiile ca elev în clasa I. Din câte știu de la părinții mei, această școală a fost construită în 1930, una din contribuțiile mari pentru înființarea acesteia aparținând bunicului meu, Sandu Gheorghe Pintilie, care era tâmplarul și dulgherul comunei. După toți acești ani, am avut bucuria să pășesc din nou pragul acestei școli, de această dată pentru a-mi aduce nepoțelul la tabără”, a amintit Florin Sandu. Centrul de servicii sociale „Samariteanul milostiv” va avea o grădiniță cu orar prelungit, având susținerea Asociației „Ursula Honeck”. Totodată, în parteneriat cu Primăria Săvinești, se va înființa un cămin de bătrâni. Copiii care au participat la tabăra de la Săvinești ne-au mărturisit că s-au simțit bine în timpul tuturor activităților pe care le-au organizat. „La această tabără mi-am făcut noi cunoștințe, relaționez cu oameni din alte țări și îmi perfecționez limba. Cel mai bine m-am înțeles cu tinerii din Germania, pentru că sunt foarte deschiși și amabili”, a spus Lupașcu Lăcrămioara, din Basarabia. „Am încercat să pictez chipul Mântuitorului Hristos, dar și al unor sfinți. Am avut parte de zile minunate, în care m-am jucat, am făcut drumeții ș.a.”, a declarat Mihai Stan.

Comentarii Facebook


Știri recente