Centru de recuperare inaugurat în județul Tulcea

În localitatea tulceană Horia a fost inaugurat, marți, 28 mai 2013, Centrul de recuperare neuro-psihiatrică, care în ultimii doi ani a fost restaurat din fonduri europene prin grija Direcției de Asistență și Protecție Socială. La această ceremonie au fost prezenți autorități centrale și locale și reprezentanți ai unor instituții de ocrotire socială.

Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat o slujbă de binecuvântare împreună cu un sobor de preoți, rostind și un cuvânt duhovnicesc în care a subliniat importanța unui astfel de așezământ pentru alinarea suferinței semenilor ca și responsabilitatea pe care o avem cu toții privind îngrijirea persoanelor cu dizabilități neuro-psihiatrice. Preasfinția Sa a oferit apoi o icoană conducerii Centrului și i-a binecuvântat pe asistați cărora le-au fost împărțite iconițe.

Cei 50 de asistați din acest cămin vor beneficia de asistență religioasă din partea Părinteului Anghel Enache capelan la Căminul de bătrâni „Sfântul Nectarie” din Tulcea.

Comentarii Facebook


Știri recente