La Catedrala mitropolitană din Iași va avea loc mâine, 26 mai 2013, de la ora 18:30, concertul național anual de muzică psaltică, ediția a XX-a. Vor concerta: Corul „Altarul” al Catedralei mitropolitane din Iași, Corul bărbătesc „Mitropolitul Iosif Naniescu” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Grupul „Ichos” de la Colegiul Național „Octav Băncilă” Iași, Corul psaltic „Floralia” al Universității de Arte „George Enescu” din Iași și Corul „Nectarios” al Biserici „Sfântul Ierarh Nectarie” din Iași. Dr. Gabriela Ocneanu, director științific al Centrului de Studii Bizantine Iași și profesor la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, a precizat că acest concert de muzică românească este dedicat Învierii Domnului. „Corurile participante vor intona muzică monodică. Acest concert este un imn al Învierii”, a declarat pentru Ziarul Lumina, dr. Gabriela Ocneanu.
Patru adulți au primit Taina Botezului în noaptea de Paști, la Copenhaga
După slujba din noaptea de Înviere, două tinere daneze, un tânăr bosniac și un adolescent dintr-o familie italiano-română au primit Taina Sfântului Botez în Biserica românească Paraclis Episcopal din Copenhaga. Episcopul Macarie al Europei de…
Românii și sârbii au proclamat Învierea în centrul Vârșețului: Este negreșit un Praznic al Luminii, a spus PS Ieronim
În noaptea de Paști, românii și sârbii ortodocși au proclamat Învierea Domnului în mod tradițional în centrul orașului Vârșeț, unde se află atât reședința Episcopiei Banatului din Patriarhia Sârbă, cât și cea a Episcopiei Daciei…
Hram la Paraclisul Catedralei Naționale. PS Paisie a vorbit despre Învierea Domnului ca act de creație
Paraclisul Catedralei Naționale are hramul principal „Îniverea Domnului” și este sărbătorit anual în a doua zi de Paști. Cu această ocazie, Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a oficiat luni Sfânta Liturghie și le-a vorbit credincioșilor…
Evanghelia, în 9 limbi la Catedrala Patriarhală. PS Varlaam a îndemnat să folosim puterea lăsată Bisericii de Hristos
Vecernia Învierii numită și Învierea a doua a fost oficiată la Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, împreună cu Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum din Patriarhia Antiohiei și a Întregului…
Dunărea de Jos: Daruri de Paști, oferite cadrelor medicale aflate la datorie în noaptea de Înviere şi persoanelor refugiate
În Sâmbăta Mare, Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a oferit daruri tradiţionale de Paști cadrelor medicale de la spitalele din municipiile Galaţi, Brăila, Tecuci şi Târgu Bujor care sunt la datorie în noaptea de…