Vizită pastorală la Adjud

Foarte mulți credincioși au participat duminică, 21 aprilie 2013, la slujba de la Biserica „Buna Vestire” din Adjud. Liturghia Sfântului Vasile cel Mare a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Ierarhul a ținut și un cuvânt de învățătură.

„Noi, ierarhi și preoți în Biserică, suntem slujitori ai lui Dumnezeu și ai dumneavoastră, credincioșii, care constituiți Biserica cea Vie a lui Hristos, Trupul Său. E adevărat că datorită demnității arhierești și preoțești slujitorii Bisericii beneficiază de o anumită cinstire din partea oamenilor. Aceasta însă ne obligă, nu ne face să ne simțim mai mari peste ceilalți cu dreptul de a-i stăpâni. Nicidecum nu suntem stăpâni, ci slujitori, iar acest principiu a fost enunțat de Mântuitorul Iisus Hristos ca să îi facă pe Apostoli să înțeleagă și prin ei pe toți până la sfârșitul veacurilor că ceea ce contează înaintea lui Dumnezeu este slujirea. Prin slujire devii important și mare înaintea lui Dumnezeu”, a spus ÎPS Părinte Ciprian.

Biserica „Buna Vestire” din Adjud a fost construită de curând, urmând să fie executată pictura.


Știri recente

Patriarhul Daniel îl felicită pe Mitropolitul Laurențiu de ziua onomastică și de aniversarea a trei decenii de arhierie

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis luni un mesaj de felicitare Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, cu prilejul zilei onomastice și a aniversării a 30 de ani de arhierie. „Vă felicităm pentru…

Săptămâna în imagini: 3 – 9 august 2026

Vă prezentăm o selecție de imagini din lumea ortodoxă care surprind momente de rugăciune, sărbătoare și comuniune, precum și chipuri și locuri care dau mărturie despre viața Bisericii în această săptămână.   Cea mai apreciată…