Săptămână de rugăciune la Ocna de Fier, Protopopiatul Reșița

Parohia Ocna de Fier, Protopopiatul Reșița, a organizat o săptămână duhovnicească în cadrul căreia au fost invitați mai mulți preoți din împrejurimi. Luni, 15 aprilie, la invitația pr. paroh Alin Chicoș, a fost prezent în mijlocul credincioșilor pr. Petru Berbentia, protopopul Reșiței, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

La finalul slujbei, părintele protopop a vorbit celor prezenți despre comportamentul creștinilor în biserică și despre realitățile cu care se confruntă credinciosul care dorește să postească. Pr. paroh Alin Chicoș a încheiat cu un cuvânt de bucurie și de mulțumire pentru seara duhovnicească de rugăciune. Pr. Petru Berbentia a fost apoi invitat, împreună cu pr. paroh, la „Casa binelui”, la casa și muzeul florilor de mină al mineralogului Constantin Gruiescu, recunoscut pe plan mondial ca un colecționar unic, prin ceea ce a reușit să adune în mulți ani de muncă. Săptămâna duhovnicească din Parohia Ocna de Fier se va încheia în duminica a V-a din Postul Sfintelor Paști, a Cuvioasei Maria Egipteanca, prin oficierea, la orele serii, a Tainei Sfântului Maslu de către un sobor de preoți. Parohia Ocna de Fier, din Protopopiatul Reșița, numără 165 de familii cu 514 credincioși care se roagă în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” și este păstorită din anul 2007 de către pr. Alin Chicoș.


Știri recente

Patriarhul Daniel îl felicită pe Mitropolitul Laurențiu de ziua onomastică și de aniversarea a trei decenii de arhierie

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis luni un mesaj de felicitare Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, cu prilejul zilei onomastice și a aniversării a 30 de ani de arhierie. „Vă felicităm pentru…