IPS Atanasie: Suntem chemați să renunțăm la orice ne împiedică să-L urmăm pe Hristos până la jertfă

„Suntem chemați să renunțăm la orice ne împiedică – mai cu seamă la propria voință egoistă – să-L urmăm pe Hristos până la jertfă”, a spus duminică Arhiepiscopul Atanasie al Marii Britanii și Irlandei de Nord la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Marginea, județul Suceava.

Înaltpreasfinția Sa a explicat că răspunsul Mântuitorului la întrebarea tânărului bogat a rănit inima acestuia: „Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi” (Mt. 19, 21).

„În el găsim taina creștinătății autentice: renunțarea totală – mai întâi la sine, apoi la orice avere ce ne leagă de lumea aceasta. Voința noastră, odată stăpână, trebuie să devină slugă smerită, călăuzită de har”.

„A-L urma pe Cel care își asumă Crucea înseamnă a ne lăsa învăluiți de a Sa viață, alta decât viața noastră atât de mărginită: viața în (și prin) har”, a adăugat Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie.

Bogăția în chinuri

Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord a spus că ispita bogăției este cumva și ispita protopărinților noștri, care aveau grădina Raiului și toate bogățiile ei, însă a-L avea pe Dumnezeu era prea departe de înțelegerea lor.

„Ce este palpabil, vizibil, bun la gust (pomul cunoașterii binelui și al răului) a fost mereu mult mai atrăgător decât ceva ce nu poate fi văzut (tainicul inimii adumbrite de har) și pare mult prea departe de înțelegerea noastră”, a subliniat arhiepiscopul.

„Înțelegem că sărăcia, în sine, nu este o virtute; ea nu-l poate înduhovnici, dar nici îndumnezei pe om, singurul care o poate face este Mântuitorul Hristos. De aceea, scopul vieții noastre nu este să ne întâlnim cu noi înșine (prin avuții), ci cu Dumnezeu, care – bogat fiind, pentru voi (noi) a sărăcit, ca voi (noi), cu sărăcia Lui să vă (ne) îmbogățiți” (2 Cor. 8, 9).

Taina pe care tânărul bogat nu a reușit să o înțeleagă a fost trăită din plin de Sfinții Apostoli: „Au ajuns să câștige Viața prin mucenicie și moarte, iar unica bogăție pe care au dobândit-o aici, în lumea aceasta, a fost bogăția în chinuri, în prigoană, în dispreț, în durere și în suferință, ca la sfârșit să-L câștige pe Hristos”.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie a adresat un cuvânt de apreciere și recunoștință maicii starețe Gabriela Ilioi, mulțumindu-i pentru ospitalitatea oferită și pentru lucrarea duhovnicească desfășurată împreună cu întreaga obște monahală.

Foto credit: Arhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord


Știri recente