Sâmbătă se împlinesc 136 de ani de la mutarea în veșnicie a lui Vasile Alecsandri, una dintre personalitățile marcante ale generației pașoptiste, cunoscut pentru opera sa literară, pentru activitatea diplomatică și pentru implicarea în realizarea Unirii Principatelor din 1859.
Poet, dramaturg, om politic și diplomat, a avut un rol important atât în dezvoltarea culturii române moderne, cât și în afirmarea cauzei românilor în plan european. A fost membru fondator al Academiei Române și laureat, în 1878, al premiului „Ginta latină”, acordat la Montpellier.
Implicat în Revoluția de la 1848
Născut la Bacău, în ziua de 21 iulie 1821, Vasile Alecsandri și-a început studiile în particular, continuând la Iași și apoi la Paris. Revenit în țară în 1839, s-a implicat în viața culturală și administrativă a Moldovei, ocupând, între altele, funcția de director al Teatrului Național din Iași.
În anul 1848 s-a numărat printre principalii participanți la mișcarea revoluționară. După reprimarea acesteia de către domnitorul Mihail Sturdza, Alecsandri s-a refugiat în Transilvania și apoi la Cernăuți, unde a continuat să susțină proiectul reformării societății românești.
În perioada exilului a colaborat cu Alecu Russo și Nicolae Bălcescu la revista „România viitoare”, contribuind la promovarea idealurilor naționale și unioniste.
A sprijinit Unirea Principatelor
Activitatea sa politică s-a concentrat ulterior asupra unirii Moldovei cu Țara Românească. În 1857, Alecsandri a fost ales deputat de Bacău în Divanul ad-hoc al Moldovei, iar un an mai târziu a făcut parte din Comitetul central al Unirii de la Iași și din Adunarea Electivă a Moldovei.
Deși era unul dintre candidații favoriți ai Partidei Naționale pentru tronul Moldovei, poetul a renunțat la propria candidatură și l-a susținut pe Costache Negri. În cele din urmă, soluția politică pentru realizarea unirii a fost alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al ambelor Principate.
După Unire, Vasile Alecsandri a desfășurat o intensă activitate diplomatică în sprijinul recunoașterii noului stat. A reprezentat interesele românești în capitalele europene și a ocupat funcția de ministru de Externe al Moldovei, fiind ulterior numit ministru plenipotențiar la Paris.
Poetul „Pastelurilor”
În plan literar, Vasile Alecsandri s-a remarcat printr-o operă vastă, care cuprinde poezie, teatru, proză și publicistică. A debutat în 1840, în „Dacia literară”, cu nuvela „Buchetiera de la Florența”, urmată în același an de piesa „Farmazonul din Hârlău”.
Numele său este legat în mod deosebit de „Pasteluri”, serie de poezii în care natura și universul rural sunt surprinse prin imagini descriptive și printr-o sensibilitate aparte. Opera sa poetică a contribuit la consolidarea genului pastelului în literatura română.
Poetul a fost apropiat și de societatea „Junimea”, al cărei membru onorific a rămas până la sfârșitul vieții, și a colaborat la publicații precum „Convorbiri literare”, „Dacia literară” și „România literară”.
Din anul 1860, familia Alecsandri s-a stabilit la Mircești, locul în care poetul și-a petrecut o mare parte din ultimii ani ai vieții. Chiar și în perioadele în care a fost plecat din țară pentru misiuni diplomatice, domeniul de la Mircești a rămas spațiul său de retragere și de creație.
Vasile Alecsandri a trecut la cele veșnice în 22 august 1890, la Mircești, la vârsta de 69 de ani. Prin activitatea sa literară, politică și diplomatică, a rămas una dintre figurile reprezentative ale generației care a contribuit la modernizarea României și la împlinirea idealului Unirii.
Sursă foto: Muzeul Literaturii Iași
