Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hirotesit miercuri, la Reşedinţa Patriarhală, mai mulți clerici din Arhiepiscopia Bucureștilor. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a subliniat că „aceste distincții înseamnă nu numai o cinstire a persoanei, ci și o chemare la mai multă dăruire de sine”.
Patriarhul României a arătat că rangurile bisericești primite de clerici încununează o lucrare deja desfășurată și îi cheamă pe cei care le primesc la o intensificare a slujirii.
„Toți împreună ați primit binecuvântarea Preasfintei Treimi, prin harul Duhului Sfânt, să purtați aceste însemne, care arată o lucrare temeinică, deja făcută, și cheamă la o amplificare, o intensificare activității în viitor”.
„Aceste ranguri bisericești se exprimă prin Sfânta Cruce, care înseamnă osteneală, priveghere, rugăciune, dărnicie și hărnicie”, a mai spus Preafericirea Sa.
Slujire jertfelnică și iubire față de Hristos
Părintele Patriarh Daniel a explicat că Sfântul Apostol și Mucenic Barnaba este ocrotitorul clericilor care primesc rangurile de iconom și iconom stavrofor, prezentându-l drept un model de dăruire pentru lucrarea Bisericii.
„El a cheltuit aproape toată averea sa pentru misiunea apostolică de binevestire a Evangheliei lui Hristos și în cele de urmă a murit martir”, a spus Preafericirea Sa.
Explicând cuvintele Mântuitorului despre răsplata celor care Îl urmează și lasă toate pentru El, Patriarhul României a arătat că aceasta nu se măsoară în bunuri materiale, ci prin „însăși prezența iubirii lui Hristos în sufletul și în inima omului darnic”.
„Această bucurie trebuie să fie căutată, în așa fel încât să putem spune și noi că am simțit bucuria pe care o au mucenicii, dar și bucuria pe care o au oamenii harnici și darnici, care ajută Biserica și pe semenii lor aflați în nevoie”.
Slujitorii ridicați în rang
În cadrul ceremoniei, Ieromonahii Petroniu Bățroș de la Mănăstirea Ghighiu și Luca Nicolcea de la Mănăstirea Techirghiol, stavropighie patriarhală, au primit rangul de protosinghel.
Rangul de arhidiacon a fost acordat pentru șase clerici care desfășoară activitate liturgică în diferite comunități și instituții bisericești: ierod. Roman Bobu, diac. Alexandru Cantoriu și diac. Daniel Dumitru Tămăslicaru, de la Catedrala Patriarhală; diac. Georgel Ene și diac. Andrei Crețu, de la Așezămintele Brâncovenești „Domnița Bălașa”, Paraclis Patriarhal; precum și diac. Adrian Butuc, de la Paraclisul „Învierea Domnului” al Catedralei Naționale.
Dintre preoții hirotesiții iconom stavrofor au fost: pr. Bogdan Tătaru Cazaban – Parohia „Bucur Ciobanul”, pr. Cristian Mihail Zamfir – Parohia „Cotroceni”, pr. Bogdan Neacșiu – Parohia „Sfântul Gheorghe – Capra”, pr. Bogdan Matei – Parohia „Mihai Bravu”, pr. Constantin Sergiu Nicolaescu – Parohia „Soborul Maicii Domnului”, pr. Ionuț Alexandru Turcu – Parohia „Glina” și pr. Cristian Valentin Colibă – Capela Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.
Au mai primit această distincție pr. Constantin Dochița – Parohia „Sfântul Nicolae – Broșteni”, pr. Mitel Florea – Parohia „Boltașu”, pr. Ion Frunțeanu – Parohia „Militari I”, pr. Marian Ruse Popescu – Capela Centrului de Persoane Vârstnice „Perla Senior” Snagov, pr. Ștefan Viorel Uncheașu – Parohia „Cocoșești” și pr. Nicolae Marius Vlad – Parohia „Călțuna”. Rangul de iconom i-a fost acordat pr. Ionuț Cătălin Grumeza, de la Parohia „Balta Albă”.
La finalul slujbei, Părintele Patriarh Daniel le-a oferit clericilor mai multe volume, între care o carte dedicată familiei creștine, o lucrare despre Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României și al Catedralei Naționale, o prezentare dedicată Patriarhilor României și un volum consacrat operei lui Constantin Brâncuși, în contextul anului dedicat marelui sculptor român.
Mai multe fotografii sunt disponibile în Galeria foto.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu





