„Dăm o bună și dreaptă mărturie cu toată sinceritatea și smerenia inimii noastre”, a spus marți Episcopul Macarie al Europei de Nord, în a doua zi a Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Preasfinția Sa a subliniat valoarea duhovnicească a postului și modul în care această nevoință trebuie trăită în viața creștină, accentuând smerenia și discreția.
„Suntem în această perioadă a Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel și ținem această bună rânduială și mărturisim și prin cuvânt și prin faptă că postim fără să ne semețim, fără să ne trufim, fără să ne mândrim”, a spus Episcopul Europei de Nord.
Adevărata nevoință este cunoscută de Dumnezeu, Care răsplătește osteneala omului cu harul Său: „Domnul îți va răspunde totdeauna, umplându-te de harul Său dumnezeiesc”.
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să trăiască postul cu încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu: „Domnul cunoaște nevoința noastră și El ne va răspunde, fiindcă El însuși ne spune, cere și ți se va da, caută și vei afla, bate și ți se va deschide”.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost rostite rugăciuni pentru elevii și studenții care susțin examene în această perioadă.
Foto credit: Facebook / Episcopia Europei de Nord





