„Lepădarea de sine înseamnă și să renunți la imaginea greșită despre Dumnezeu și să-I dai voie să Se descopere așa cum este”, a îndemnat duminică PS Benedict în Parohia Moiad din Sălaj.
Preasfinția Sa a explicat îndemnul din Evanghelia Duminicii: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Matei 8:34).
„Când Domnul spune să se lepede de sine, cuvântul acesta este foarte tainic. Mulți îl explică într-un sens moral: să renunți la lucrurile rele din viața ta. Și sigur că și aceasta este adevărat. Dar este vorba de ceva mai adânc. Este vorba de faptul că omul ajunge foarte ușor să se pună pe sine în centrul tuturor lucrurilor”, a atenționat ierarhul.
Episcopul Sălajului i-a îndemnat pe credincioși să schimbe perspectiva: „Tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru trebuie să se raporteze la noi, să ne ofere confort, să ne confirme, să ne așeze într-o stare bună. Iar când lucrurile nu mai merg așa, ne tulburăm. De aceea Domnul spune: eliberează-te de această ispită. Nu mai face din tine centrul tuturor lucrurilor, ci fă loc celuilalt”.
Să facem loc lui Dumnezeu!
Preasfințitul Părinte Benedict a atras atenția asupra imaginii false despre Dumnezeu pe care fiecare om și-o face.
„Noi venim adesea la Dumnezeu cu o imagine foarte simplificată despre El: să ne dea, să ne protejeze, să ne facă viața mai ușoară. Dar Evanghelia nu ne spune asta. Hristos nu a venit să ne scape de toate suferințele lumii acesteia, ci a venit să sufere împreună cu noi”.
El nu este un Dumnezeu neatins de suferință, ci un Dumnezeu care intră în suferința omului și o poartă împreună cu El.
Episcopul Sălajului a continuat, spunând că după lepădarea de sine urmează asumarea crucii: „Ce înseamnă să-ți iei crucea? Există momente în viață cărora nu le putem da explicații și pe care nu le înțelegem. Noi suntem obișnuiți să întrebăm imediat: De ce? De ce mi se întâmplă asta? De ce acum? De ce mie? Omul contemporan este obsedat să aibă explicații pentru tot ceea ce se întâmplă”.
„Adevărul este că nu vom avea niciodată explicații pentru toate lucrurile din viața noastră. Uneori credința înseamnă pur și simplu să mergi înainte. Să mergi înainte chiar dacă nu înțelegi totul”, a concluzionat Preasfinția Sa.
Vizita ierarhul în comunitate a fost prilejuită de sfințirea capelei mortuare a parohiei.
Foto credit: Episcopia Sălajului





