ASCOR București și Universitatea Politehnica din București, prin Centrul de Spiritualitate „Sf. Grigorie Palama”, anunță organizarea unui concert caritabil de colinde intitulat: „Sub pridvorul cerului. ASCOR 35”.
Evenimentul, care marchează 35 de ani de activitate a ASCOR, va avea loc în 11 decembrie 2025, de la ora 18:00, în Aula Magna a Politehnicii.
La concert vor participa corurile Liceului Teoretic „Sfinții Trei Ierarhi”, dirijat de Cristian Nica, Tronos Junior, dirijat de Ioan Balaban, Grupul Psaltic „Nectarie Protopsaltul”, dirijat de preotul Sabin Preda, precum și Corul ASCOR București, dirijat de Petrișor Rudac.

Donațiile merg spre bine
Accesul va fi gratuit, pe baza unei rezervări. Organizatorii anunță că rezervările vor fi deschise la începutul lunii decembrie și pot fi urmărite pe paginile ASCOR București, Centrului de Spiritualitate „Sf. Grigorie Palama” și pe platforma eventsupb.ro.
O parte din donațiile strânse în cadrul evenimentului va fi direcționată către Institutul Clinic Fundeni, Secția de Transplant Medular Pediatric.
Restul fondurilor va susține proiectul „Masa caldă” al ASCOR București, prin care voluntarii pregătesc lunar două feluri de mâncare pentru aproximativ 80 de familii cu dificultăți din București și Ilfov.
Agenția de știri Basilica este partener media al evenimentului.






