Cartea Spiritualitate și Comuniune în Liturghia Ortodoxă de Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a apărut recent, tradusă în engleză de Părintele Ioan Ioniță, la Editura Holy Cross Orthodox Press din Brookline, Massachusetts, SUA.
Cu acest volum, „trilogia” teologică a Sfântului Dumitru Stăniloae (Dogmatică, Spiritualitate, Liturgică) este completă și în limba engleză.
„În Spiritualitate și Comuniune, Părintele Stăniloae prezintă viața liturgică a Bisericii ca o experiență spirituală ce adâncește comuniunea noastră cu Dumnezeu și cu aproapele”, explică Părintele Radu Bordeianu în Cuvântul înainte.
„Susține că Biserica închinătoare este ridicată în Sfânta Treime, iar Euharistia este Împărăția Treimii. Biserica este o uniune ce participă la iubirea dintre Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Ca și copii adoptați ai Tatălui, cei care suntem uniți cu Hristos prin credință, Botez și Euharistie, avem experiența acestei legături filiale în Biserică.”
În Euharistie, continuă Părintele Radu Bordeianu, noi descoperim calitatea noastră de membri ai Trupului lui Hristos.
„Când participăm la jertfa euharistică, Hristos ne dă puterea să ne prezentăm ca jertfe duhovnicești Tatălui, uniți cu jertfa Fiului. După cum Biserica – Trupul lui Hristos – este jertfită Tatălui, noi, membrii ei, creștem în asemănarea cu Hristos, suntem îmbrăcați cu har și iubirea Tatălui coboară peste noi”, explică Părintele Radu Bordeianu.
Părintele Ioan Ioniță a fost studentul Sfântului Dumitru Stăniloae în perioada studiilor doctorale de la București și este autorul traducerii Teologiei Dogmatice Ortodoxe a Sfântului Părinte Dumitru Stăniloae, apărută deja în șase volume la Editura Holy Cross Orthodox Press.
Foto credit: Holy Cross Orthodox Press






