Ortodoxia, descoperită în Nord: Mărturiile tinerilor norvegieni din Ålesund

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, a slujit Sfânta Liturghie duminică în parohia românească din Ålesund, Norvegia, unde tot mai mulți tineri norvegieni descoperă Ortodoxia și se pregătesc să primească Taina Botezul.

În comunitatea păstorită de părintele Marius-Cristian Alexe, Ortodoxia nu mai este doar o credință a românilor din Diaspora. Ea devine o experiență vie care transformă sufletele autohtonilor.

Printre cei care se pregătesc să primească Taina Sfântului Botez se află tineri norvegieni care au descoperit, prin contactul cu românii ortodocși, lumina și pacea credinței.

Pace și lumină în Ortodoxie

Victor Scattergood, catehumen, a mărturisit: „Am tot căutat o nouă formă de credință. Am fost învăluit în confuzie, cu multe întrebări. Și cred că pentru multă vreme am crezut că problema este la mine”.

„În Ortodoxie, am găsit o formă autentică de exprimare a credinței. Am simțit că pacea și lumina pe care Iisus ni le-a dăruit sunt, cu adevărat, prezente în Biserica Ortodoxă”, a adăugat catehumenul.

Thorstein Andreas, un tânăr ortodox, membru al Centrului pentru Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (CTSM) din Ålesund, a spus:

„Sunt ortodox și iau parte la activitățile din cadrul CTSM. Mergem împreună în pelerinaje. Astfel de activități sunt importante pentru noi, pentru că ne ajută să ne cunoaștem și în afara bisericii, să fim o familie”.

Gest mântuitor

Preasfințitul Părinte Macarie a vorbit în predică despre milostenie și compasiune, amintind un exemplu din opera lui Dostoievski despre o femeia egoistă care oferise odată o ceapă unei sărace. Aceasta primise o șansă de la îngerul păzitor, însă femeia, inclusiv în iad, nu s-a lepădat de păcatul egoismului.

Episcopul Europei de Nord a subliniat importanța milosteniei pentru mântuire.

„Chiar și cel mai mic gest de iubire poate deveni mântuitor, dacă nu-l frângem prin egoism. Dumnezeu nu condamnă bogăția, ci inima împietrită”.

Foto credit: Facebook / Episcopia Europei de Nord


Știri recente