Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, a sfințit, miercuri, Biserica Parohiei din Herning, Danemarca, care are hramurile „Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” şi „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”.
Biserica a fost construită în anul 1911 de comunitatea luterană. Credincioșii români din Herning au cumpărat edificiul în 2013, iar 4 ani mai târziu lăcașul de cult a fost extins prin construirea altarului. Din anul 2018 se păstrează o copie a icoanei Maicii Domnului „Sporirea Minții”.
Icoana Maicii Domnului „Sporirea Minții”
Ajutătoare a copiilor, dătătoare a darului înțelepciunii și vindecătoare a slăbiciunii minții, în această icoană, Maica Domnului este zugrăvită, alături de pruncul Iisus în picioare, un lucru rar întâlnit în iconografie.
Povestea icoanei a început la jumătatea secolului al XVII-lea, la puţină vreme după ce Patriarhul Nikon s-a mutat la cele veşnice, când un evlavios creştin din Moscova, citind cărţi bisericeşti se afla în mare nedumerire dacă se va mântui. În cele din urmă, tot gândindu-se la acest lucru, şi-a ieşit din minţi. Apoi, când şi-a revenit în fire, s-a rugat Maicii Domnului să-i întoarcă mintea cea sănătoasă.

Maica Domnului i s-a arătat și i-a poruncit să-i picteze chipul, așa cum i-a fost descoperit de ea, şi să se roage înaintea icoanei zugrăvite. Făgăduindu-i că dacă va împlini aceasta, se va face sănătos. Acest om era iconar. După vedenia avută, s-a apucat să picteze, însă a uitat chipul Maicii Domnului.
S-a rugat din nou Preacuratei şi a continuat să picteze, după cum l-a insuflat pe el Dumnezeu. La final, a numit icoana Maicii Domnului Sporirea minții.
Foto credit: Episcopia Europei de Nord






