Olivia Anastasia Ene este elevă în clasa a VII-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu“ din Buzău, cu rezultate excepționale la mai multe olimpiade. Anul acesta, a obținut nota 10 la Olimpiada Națională Interdisciplinară „Cultură și Spiritualitate Românească“.
Tânăra ne-a trimis un eseu prin care răspunde la întrebarea „Ce simți când iei Premiul I cu nota 10?”
Text integral (intertitlurile aparțin redacției):
„Nimic fără Dumnezeu”
Întâi simți picăturile de ploaie care cad din cerul totuși senin, de culoarea neverosimil transparentă a Voronețului și, închizând pentru o clipă pleoapele din pricina luminii orbitoare care te înconjoară aici, îți dai seama că nu plouă. În orice caz, ploaia, dacă despre minunea perdelelor de apă vorbim, alungă tristețea din sufletul însetat de bunătate și de rod.
Când mi s-a limpezit privirea, am văzut liliacul înflorit și am avut sentimentul clar că m-am întors în timp, că întoarcerea aceasta nu este doar posibilă, ci și obligatorie – la noi, la Buzău, macii și-au revărsat pretutindeni, ca o mare incandescentă, flăcările zvelte, iar aici, în Bucovina, unde m-au purtat pașii, liliacul își cerne blagian jarul. Iar frumusețea din jur, dând în pârg sau încă la stadiul de floare, nu există fără Dumnezeu.
Nihil sine Deo, „Nimic fără Dumnezeu“, spune expresia latinească ce mi-a fost ghid la Olimpiada Națională Interdisciplinară „Cultură și Spiritualitate Românească“, desfășurată anul acesta la Suceava. Nimic din ceea ce se întâmplă nu poate avea loc fără voia, prezența sau binecuvântarea divinității.
Devenită deviza Casei Regale a României, această zicere reflectă credința, puterea, succesul și ordinea, deziderate și comandamente morale, ancoră etică și spirituală cu Dumnezeu.
Succesul nu se obține pe cont propriu
Ce vreau să spun este că succesul nu se poate obține pe cont propriu. Succesul autentic nu este niciodată doar rodul efortului individual. Oricât de talentat, muncitor sau ambițios ar fi cineva, adevăratele realizări se clădesc împreună cu ceilalți. Fie că vorbim despre o echipă care te susține, o familie care te încurajează, profesori care îndrumă sau chiar competitori, succesul reflectă relațiile pe care le avem cu cei din jurul nostru.
A recunoaște rolul celorlalți în drumul tău este o conștientizare a faptului că facem parte dintr-un întreg. Fiecare pas înainte este posibil și datorită celor care ne-au sprijinit. Pe frontispiciul unei școli, am citit cândva următoarele cuvinte: „Prin noi ești tu cel mai bun!” Prin Dumnezeu, care nu te părăsește nicio clipă și, implicit, prin oamenii pe care ți-i așază alături, părinți și profesori, bunici și prieteni, oameni care dăruiesc și se dăruiesc.
Eu vin de la Colegiul Național „Mihai Eminescu“ din Buzău, unde și tatăl meu este profesor de religie. Am încredere în profesorii mei, și asta m-a ajutat să mă cunosc și să-mi dau seama mai bine cum pot înflori, ca un migdal năpădit de soare. Succesul nu este o linie de sosire solitară, ci o destinație la care am ajuns împreună.
Iar recunoștința față de ceilalți nu doar că onorează parcursul, ci îl face cu adevărat valoros. De cele mai multe ori, drumul în sine este mai important decât destinația. Dar, în ceea ce privește călătoria către Cetatea lui Ștefan cel Mare, destinația a fost cea cu adevărat importantă.
Bucovina respiră tradiție
Suceava nu m-a întâmpinat doar cu zidurile Cetății sau cu taina mănăstirilor ei, ci și cu o liniște ce parcă îți mângâie sufletul. Liniștea pe care doamna Daniela Ceredeev a revărsat-o, dimpreună cu bunătatea ei, în inima mea tremurândă, de elevă de clasa a VII-a, venită la Olimpiada Națională de Cultură și Spiritualitate Românească.
Moldova lui Ștefan cel Mare mi-a așezat pe umeri o mantie de glorie transcendentă. Am învățat să privesc dincolo de cuvinte, să ascult tăcerile locurilor, să simt rădăcinile neamului meu.
Premiul I, Diploma și medalia „Anul Centenar al Patriarhiei Române“, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel au venit ca o binecuvântare, dar cea mai mare bucurie a fost că am avut unde să cresc, migdal înflorit, în inima Bucovinei. Olimpiada aceasta a fost pentru mine mai mult decât un concurs: a fost o trăire.
În ținutul Bucovinei tradiția nu e poveste, ci e respirație. Fiecare colț păstrează ecoul unui neam care știe încă să viseze românește. Când mi-a fost înmânat premiul, am simțit că nu sunt singură: cu mine era toată căldura acelor zile, toată pacea din ochii celor care ne-au primit la Suceava.
Nu am spus niciun cuvânt, nici n-am prea putut vorbi în perioada asta, uimită de atâta frumusețe, dar în gând am șoptit: „Doamne, pentru toate, Îți mulțumesc!”. Căci unele locuri te găzduiesc, altele, ca Suceava, te îmbrățișează și nu-ți mai dau drumul. Olimpiada spiritualității a fost o dovadă a iubirii și a comuniunii divine, o îmbrățișare a lui Dumnezeu către oameni.
Ce simți când iei Premiul I? Ce simți când obții nota 10? Simți, cum spune Vasile Voiculescu, poet al rugăciunii, că pământul n-are margini, nici cerurile prag.
Sursa foto: Arhiva personală
