Prima Liturghie oficiată de PS Macarie în biserica recent achiziționată în Danemarca

Preasfințitul Părinte Macarie a oficiat Sf. Liturghie sâmbătă, în noul lăcaș de cult al Parohiei Ortodoxe Române din Rinkøbing-Skjern, Danemarca.

Biserica a fost achiziționată din donațiile făcute de românii din diaspora, marcând o etapă de consolidare a misiunii ortodoxe românești de pe teritoriul din Danemarca. Proiectul a fost coordonat de Episcopul Europei de Nord și de preotul paroh Florin Gheorghe Atudorei.

Lăcașul de cult este construit din cărămidă la începutul secolului al XX-lea. Edificiul a fost ridicat din elemente arhitecturale tradiționale specifice zonei, fiind folosit anterior drept casă de rugăciune de comunitatea luterană locală.

Episcopul le-a vorbit credincioșilor despre cei doi cinstitori ai bisericii, Sfinții Cuvioși Irodion de la Lainici și Teodgar cel Sfințit de la Vestervig:

„Ei au fost luminători și-n timpul vieții lor părintești, dar ne luminează și după proslăvirea lor și ne însoțesc neîncetat, cu multă dragoste și cu multă grijă”, a transmis Preasfințitul Părinte Macarie.

„Dacă Sf. Cuvios Irodion de la Lainici a fost povățuitor al Sf. Calinic de la Cernica, celălalt cuvios care a odrăslit îm aceste ținuturi scandinave, Teodgarie Mărturisitorul a fost părintele duhovnicesc al Sf. Martir Olav, celălalt care are grijă de toată lumea, de aceeași lume. Mântuitorului Iisus Hristos pe vikingii de odinioară”.

La finalul cuvântului, ierarhul a subliniat că ambii ocrotitori ai lăcașului de cult provin din neamuri diferite, având în comun aceeași lucrare pentru mântuirea sufletelor.

Foto credit: Episcopia Europei de Nord


Știri recente