175 de ani de la înființarea Jandarmeriei, aniversați la Alba Iulia: Arhiepiscopul Irineu a sfințit o troiță

Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei a sfințit marți o troiță amplasată în curtea Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.

Slujba a făcut parte din ceremoniile prilejuite de aniversarea a 175 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Arhiepiscopul Irineu a oficiat un Te Deum și a sfințit troița, realizată în memoria jandarmilor care și-au jertfit viața în cel de al Doilea Război Mondial.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a subliniat că Jandarmeria Română este una dintre instituțiile nobile ale țării și a apreciat importanța misiunii desfășurate de jandarmi în societate, adresând felicitări pentru activitate Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.

Au fost acordate distincții și au avut loc înaintări în grad pentru jandarmii care s-au remarcat prin profesionalismul și devotamentul lor în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, iar un subofițer jandarm a fost recompensat cu Diplomă de merit.

Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei a sfințit marți, 1 aprilie 2025, o troiță amplasată în curtea Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) „Avram Iancu” Alba. Foto credit: Facebook / Jandarmeria Alba

La eveniment au participat Colonel Tudor-Gheorghe Pașca, Inspector șef al IJJ „Avram Iancu” Alba, membri ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și reprezentanți ai autorităților județene și locale.

Foto credit: Facebook / Jandarmeria Alba


Știri recente