Parohia „Sfântul Ioan Casian și Sfântul Andrei Șaguna” din San Antonio, Texas, a organizat sâmbătă o sesiune catehetică prin care copiii din comunitate au avut oportunitatea de a învăța rânduiala Sfintei Liturghii și a Proscomidiei.
Programul a început la ora 10:00 cu rânduiala Proscomidiei, în cadrul căreia pr. paroh Valentin Ilieș a explicat fiecare etapă a pregătirii Cinstitelor Daruri. De asemenea, în timpul rânduielii, cei mici s-au rugat pentru familiile lor și au observat cum sunt așezate miridele pentru vii și adormiți.

„Această cateheză aplicată a fost un prilej deosebit de învățare, copiii devenind mai receptivi la rânduiala slujbelor și transmițând mai departe, în familiile lor, importanța participării la Sfânta Liturghie încă de la începutul ei”, au transmis reprezentanții Mitropoliei celor două Americi.
În cadrul Sfintei Liturghii, copiii și tinerii au oferit răspunsurile la strană, alături de preoteasa Cristina Ilieș și de voluntarii parohiei.
Programul a continuat cu masa și cu proiecția filmului „Man of God”, care prezintă viața Sfântului Nectarie, urmată de o sesiune de reflecție și dialog asupra valorilor creștine ilustrate în film.
În continuare, copiii au participat la un campionat de șah și la diverse activități interactive, menite să dezvolte gândirea logică, spiritul de echipă și sentimentul de apartenență la comunitate.
Un moment important al zilei a fost Taina Spovedaniei, la care au participat toți copiii și tinerii prezenți.
Începând din 2019, Parohia românească din San Antonio organizează anual, în perioada Postului Mare, programul catehetic „Liturghia Copiilor”.
Foto credit: Mitropolia celor două Americi






