Episcopul Macarie a slujit în noua biserică a românilor din nord-vestul Danemarcei

Preasfințitul Părinte Macarie a oficiat sâmbătă Sfânta Liturghie în noua biserică românească din orașul Nykøbing Mors, situat în nord-vestul Peninsulei Iutlanda, achiziționată recent.

Cu această ocazie, Preasfinția Sa a lăudat comunitatea pentru rugăciuni și pentru implicarea de care a dat dovadă.

„Mică este comunitatea, dar mare este inima frățiilor voastre, și rugăciunea noastră nu a fost trecută cu vederea de Atotmilostivul Dumnezeu, care ne-a dăruit acest lăcaș propriu de închinare”.

„Datorită faptului că suntem o comunitate dinamică, o comunitate vie, Dumnezeu ne-a dăruit și acest sfânt lăcaș în care se săvârșește dumnezeiasca Jertfă spre întărirea noastră sufletească, a tuturor: a copiilor noștri, care cresc minunat și firesc în Hristos și în Biserică, a tinerilor noștri, care fac parte din Centrul de tineret al Episcopiei Europei de Nord, și a dumneavoastră, părinților, cei care îi însoțiți aici și pretutindeni. Fiindcă și aici, departe de casa noastră părintească și de glia strămoșească, ne lucrăm în chip firesc mântuirea”.

Lăcașul de cult își va sărbători hramul de Sărbătoarea Cinstirii Icoanei Maicii Domnului a Sfintelor Pătimiri, de praznicul Sfântului Trifon și al Sfintelor Mucenițe Perpetua și Felicitas.

Crește interesul străinilor pentru Ortodoxie

Preotul paroh Teodor Mocanu a declarat pentru Trinitas TV că achiziționarea lăcașului de cult a fost întâmpinată cu multă bunăvoință de către localnicii din Nykøbing Mors, „care, cu deschidere și curiozitate, încep să vină, să se întrebe despre Ortodoxie și să participe la Liturghiile noastre”.

La final, Preasfințitul Părinte Macarie a oficiat o slujbă de pomenire pentru membrii comunității trecuți la Domnul.

Foto credit: Episcopia Europei de Nord


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…