Sf. Neagoe Basarab, cinstit la Curtea de Argeș: A zidit această catedrală din iubire pentru mama sa și pentru Maica Domnului

Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului a oficiat joi Sfânta Liturghie la Catedrala din Curtea de Argeș, cu ocazia sărbătorii Sfântului Neagoe Basarab, ctitorul lăcașului de cult.  

Înaltpreasfinția Sa a evidențiat că Sfântul Neagoe Basarab s-a născut orfan și „a cinstit-o pe mama sa ca pe o sfântă”.

„Sfântul Neagoe Basarab o venera pe Maica Domnului și o cinstea pe mama sa. Acest domnitor, pentru dragostea arătată Maicii Domnului și mamei sale a zidit această catedrală, o sinteză de arhitectură între Orient și Occident”, a explicat Înaltpreasfințitul Părinte Calinic la predică.

De asemenea, ierarhul a semnat la finalul slujbei hrisovul de întemeiere a Festivalului „Basarab Fest”, care are loc între 27 și 29 septembrie.

În data de 25 septembrie 2009, a avut loc proclamarea locală a canonizării Voievodului Neagoe Basarab, Mitropolitului Iachint de Vicina și Cuviosul Ioanchie cel Nou de la Muscel.

Tot atunci, Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș a primit și hramul Sfântul Neagoe Basarab, Episcopia Argeșului și Muscelului a fost ridicată la rang de Arhiepiscopie, iar Preasfințitul Părinte Calinic la rangul de Arhiepiscop.

Sfântul Neagoe Basarab s-a îngrijit de Biserica lui Hristos din sud-estul Europei şi Orientul Apropiat asemenea împăraţilor din Bizanţ. A ajutat mănăstirile din Muntele Athos, a oferit danii importante patriarhiilor din Constantinopol şi Ierusalim şi a sprijinit multe mănăstiri sârbeşti, după cum arată părintele profesor Mircea Păcurariu. În ţară, a ctitorit mănăstirile Tismana, Snagov, Dealu, Glavacioc din Argeş, la Ostrov-Călimăneşti şi a refăcut biserica Mitropoliei din Târgovişte.

Viziunea lui asupra lumii în calitate de conducător creştin o regăsim în Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, urmaşul său la tron din cei şase copii pe care i-a avut cu soţia sa, Doamna Despina.

Foto credit: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului


Știri recente