Episcopul Ioan Casian al Canadei a sfințit marți Paraclisul „Buna Vestire” din localitatea canadiană Howser, Columbia Britanică.
Din soborul slujitor au făcut parte ieroschimonahii Ștefan Nuțescu și David Gălbează de la Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos și protosinghelul Cosma Giosanu, starețul Schitului „Sfântul Neagoe Basarab” din Argeș.
„Fiecare biserică este un laborator al sfințeniei. Ea formează prin învățătură și prin viață pe omul după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Prin sfințire biserica devine un spațiu în care creștinul ortodox știe că îl poate găsi pe Dumnezeu, Îi poate simți prezența și ajutorul, Îi poate vedea mai îndeaproape lucrarea și Îi poate mai bine înțelege inspirația”, a explicat Preasfinția Sa.
De asemenea, ierarhul a vorbit despre însemnătatea sfințirii unei biserici, locul „în care creștinii se pot ruga și pot să trăiască experiența transfiguratoare a Duhului Sfânt”.
„Este locul unde omul învață credința și prin ea ceea ce înseamnă a fi o creatură a lui Dumnezeu. El învață că devenirea întru chip și asemănare a lui Dumnezeu nu este un lucru simplu. El presupune efort, credință, smerenie, ascultare și primire cu inima larg deschisă a harului îndumnezeitor a lui Hristos”, a adăugat ierarhul.
Slujba de sfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie, la finalul căreia ierarhul a oferit Diploma de vrednicie și medalia festivă a Episcopiei Canadei ieroschimonahului Ștefan Nuțescu de la Schitul Lacul, din Sfântul Munte Athos, pentru contribuția avută în edificarea lăcașului de cult.
Aceleași distincții au fost oferite și ctitorului principal al paraclisului, Daniel Damian, pentru „hărnicia și dăruirea jertfitoare”.
Foto credit: Episcopia Canadei / Facebook





