Ierarh american în vizită la Mănăstirea Putna: Prilej de întărire sufletească și reflecție despre viața monahală

Preafericitul Părinte Tihon, Arhiepiscop de Washington și Mitropolit al Întregii Americi și al Canadei (Biserica Ortodoxă a Americii), a vizitat Mănăstirea Putna în perioada 4-5 iunie 2024.

Arhim. Melchisedec Velnic, starețul obștii, și părinții l-au întâmpinat cu cinste și l-au condus în biserica mănăstirii, unde părintele stareț a prezentat pe scurt istoria mănăstirii și sfinții care au viețuit în ea.

Alocuțiunea arhimandritului nu s-a rezumat la obște, ci a inclus și referiri la rolul ei important în coagularea și păstrarea identității românilor de pretutindeni și la sprijinul spiritual și cultural oferit românilor din teritoriile istorice românești din afara granițelor actuale ale țării noastre.

„În 1775, partea dintre Suceava și Nistru a fost luată de Imperiul Austriac și majoritatea mănăstirilor au fost închise. Putna rămas deschisă și, pe lângă viața monahală, a avut un rol simbolic pentru identitatea românilor din teritoriul luat, care a fost numit Bucovina”, a amintit Arhim. Melchisedec Velnic.

„În 1871, la mănăstire a avut loc Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni, într-un moment în care Putna era în afara României și doua treimi dintre români trăiau în afara granițelor țării.”

„După al Doilea Război Mondial, granița României s-a fixat la câțiva kilometri de mănăstire, sute de mii de români rămânând dincolo de graniță, în Uniunea Sovietică, iar astăzi în Ucraina. Acolo sunt peste 125 de sate românești, cu preoți români”, a mai amintit starețul Putnei.

Mănăstirea, locul în care se învață smerenia

A doua zi, miercuri, Mitropolitul Tihon a oficiat Sfânta Liturghie.

„Vreau să-mi exprim recunoștința către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru binecuvântarea și invitația de a sluji Sfânta Liturghie aici, la Sfânta Mănăstire Putna”, a spus ierarhul oaspete.

„Și este cu adevărat o binecuvântare pe care o voi duce cu mine credincioșilor mei din America, pentru a le împărtăși dragostea și ospitalitatea Bisericii Ortodoxe Române și în particular a acestei sfinte mănăstiri.”

„Mănăstirea este locul unde se învață în primul rând smerenia”, a adăugat Părintele Mitropolit Tihon.

„Sfântul Dorotei al Gazei ne prezintă povestea unui om care înoată în ocean și valurile îl împing înapoi. Ava Dorotei spune că un înotător nepriceput va încerca să înoate peste valuri. Și, când face asta, valurile pur și simplu îl împing înapoi. Aceasta nu este calea corectă, spune el. Un om smerit este cel care pare a fi sub valuri și astfel, trecând pe sub ele, reușește să avanseze. Aceasta este, cred eu, viața noastră în mănăstire.”

„Avem multe ispite care vin împotriva noastră ca valurile mării, dar singura cale de a merge înainte este să ne coborâm în smerenie. Facem acest lucru imitându-L pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care S-a coborât din cer pe pământ, Care a coborât în mormânt și apoi S-a înălțat la cer. Așadar, dacă dorim să ne înălțăm, trebuie să Îl urmăm pe Domnul în coborârea Sa”, a mai explicat Preafericitul Părinte Tihon.

În semn de recunoștință, oaspetele i-a oferit Arhim. Melchisedec Velnic o bederniță.

„Vă mulțumim și nădăjduim, asemenea acestui cuvânt pe care l-ați adresat părinților, viețuitorilor acestei mănăstiri și mie personal, că smerenia este cea care trebuie să fie temelia vieții noastre”, a spus Arhim. Melchisedec Velnic.

După liturghie, mitropolitul american a vizitat Muzeul Mănăstirii Putna.

Vizita Mitropolitului Tihon a făcut parte dintr-o călătorie mai amplă, de întărire a legăturilor cu Bisericile Ortodoxe din Ucraina, România și Constantinopol, conform unui anunț de pe site-ul Orthodox Church in America.

Foto credit: Mănăstirea Putna

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente