Peste 600 de tineri au participat la Festivalul Bucuriei organizat de Episcopia Italiei

Episcopia Italiei a organizat Festivalul Bucuriei în perioada 23-24 septembrie.

Peste 600 de tineri participanţi şi 200 de organizatori şi voluntari au luat parte la a 15-a ediţie a evenimentului, cele 12 grupuri parohiale participante interpretând piese din diverse genuri muzicale: folclor, muzică clasică, instrumentală, ușoară, folk ș.a.

Festivalul a fost organizat de Departamentul pentru Tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și Asociația de tineret NEPSIS Italia, în colaborare cu parohia „Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță” Ana din localitatea Pescara (Protopopiatul Abruzzo-Molise), gazda evenimentului, și Muzeul Național al Satului, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Au fost organizate și ateliere meșteșugărești cu meșteri populari, unde participanții au putut admira costume populare românești și măști tradiționale sau au luat lecții de încondeiat ouă.

Participanții la festival au primit diplome de apreciere, iar Episcopul Siluan al Italiei a premiat și participanții la Concursul Național Catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”, organizat anul acesta de Sectorul Teologic-educațional al Patriarhiei Române, în colaborare cu Ministerul Educației, în perioada 16 ianuarie – 21 mai 2023.

Duminică, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul vicar al Episcopiei Italiei, a oficiat Sfânta Liturghie la parohia gazdă.

Părintele Episcop s-a adresat atât credincioșilor, cât și tinerilor participanți la festival, şi a subliniat că „prin bucurie omul ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu, Care, la rândul Lui, la momentul potrivit, trimite bucurie în inimile oamenilor cuprinși de durere și de tristețe”. Predica ierarhului este disponibilă în format video, aici.

Parohia „Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana” a fost înființată în anul 2011. În anul 2017 s-a început construcția bisericii parohiale, iar în anul 2018 Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a binecuvântat lucrările de la noua biserică. În momentul de față sunt în curs lucrările de pictură a bisericii.

Foto credit: Theofania.ro

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente