Primul protopop al Protoieriei Onești s-a mutat la cele veșnice

Părintele Constantin Alupei, primul protopop de Onești, care a ctitorit și înfrumusețat numeroase sfinte lăcașuri, s-a mutat marți la cele veșnice.

Trupul său este depus la Catedrala Ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh” din Onești, unde miercuri, de la 19:00, este oficiată Slujba stâlpilor, iar de la 20:00 Privegherea.

Slujba de înmormântare va fi oficiată joi, de la ora 11:00, după Sfânta Liturghie.

Părintele Constantin Alupei s-a născut în 17 martie 1951 la Tazlăul de Sus, raionul Moinești, actualmente comuna Zemes, din părinții Gheorghe și Virginia, fiind al zecelea copil din doisprezece.

A urmat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț și apoi a studiat la Institutul Teologic de Grad Universitar din București. În vacanțe, lucra ca operator sondor la Schela Zemeș.

În 1975 s-a căsătorit cu învățătoarea Mariana Dîrlău și au născut doi copii, dintre care unul, băiatul, a devenit și el preot. În același an a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Rădeana, comuna Ștefan cel Mare, județul Bacău.

În urma cutremurului din 4 martie 1977, toate cele trei biserici ale parohiei (Mănăstirea Bogdana, Rădeana și Gutinaș) au suferit avarii grave, părintele implicându-se cu mari eforturi în repararea lor, la fel cum a făcut și cu biserica avariată a Parohiei „Sf. Nicolae” din Onești, unde a fost transferat în 1980.

Între anii 1979 – 1990 a fost misionar protopopesc, iar în 1999 a devenit primul protopop al nou-înființatei Protoierii Onești, funcție pe care a păstrat-o până în 2016.

Imediat după Revoluție, în februarie 1990, a început demersurile pentru construirea Catedralei „Pogorârea Sfântului Duh” din Onești, devenind, în 1997, paroh al comunității înființate în jurul acesteia. A rămas încadrat ca preot slujitor la această biserică până la plecarea în veșnicie.

Acestea sunt doar câteva din bisericile pe care le-a întemeiat sau înfrumusețat de-a lungul unei vieți de jertfă totală, în timpul căreia a găsit resurse și pentru a le preda copiilor Religia, și pentru a coordona preoții din Protoieria Onești.

Sursa foto: Facebook / Protoieria Onești

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente

Programul slujirii ierarhilor de Izvorul Tămăduirii

De sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Efrem,…