Mitropolitul Serafim a vizitat două parohii din Germania

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim a vizitat, la finele săptămânii trecute, parohiile românești din Heidelberg și Bruchsal.

Părintele mitropolit a oficiat Sfânta Liturghie baptismală în biserica românilor din Heidelberg, unde l-a botezat pe pruncul Paul Efrem, fiul familiei preotului Marius-Adrian și Irina Călin.

Cu acest prilej, Părintele Profesor Daniel Benga a subliniat importanța Botezului în viața fiecărui creștin.

În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim și-a exprimat aprecierea pentru activitatea parohiei și a asistat la un program cultural susținut de formația Promoroaca din Mannheim și Rhein Neckar.

Vizita a continuat în ziua următoare, când Mitropolitul Germaniei s-a aflat pentru prima dată în comunitatea românilor ortodocși din Bruchsal.

Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, iar Părintele Profesor Daniel Benga a vorbit, în cuvântul de învățătură, despre lupta omului cu demonii, o constantă în viața creștinilor.

Părintele ne-a încurajat să rămânem statornici în credință și să ne confruntăm cu provocările vieții cu bucurie și încredere în harul divin. Prin aceste învățăminte, credincioșii au fost îndemnați să găsească sursa autentică a bucuriei în apropierea de Dumnezeu, dar și să o împărtășească în casa lor.

După slujbă, în sala parohială a avut loc un scurt recital de muzică populară susținut de soprana Camelia Țârlea și un program de dansuri românești oferit de formația Datina din Bruchsal.

În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim i-a îndemnat credincioșii să aducă pe lume prunci și să înfrunte cu smerenie provocările vieții de părinte.

Din delegația Mitropolitului Serafim au făcut pare Părintele Daniel Benga, profesor la Facultatea de Teologie din München, Părintele Nicolae Gilla, Protopop al Bavariei de Nord, Părintele Ilie Macar de la Parohia „Sfântul Nicolae” din Câmpulung Moldovenesc, Părintele Ionut Păun de la Parohia din Bamberg, precum și preoții comunităților din Heidelberg și Bruchsal, Părintele Ioan-Călin Iușan și Părintele Marius-Adrian Călin.

Foto credit: Mitropolia Germaniei

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente