În Parohia Timișoara – Freidorf funcționează un Centru social unde sunt oferite servicii medicale gratuite enoriașilor din cartier care suferă de anumite afecțiuni.
Consultațiile sunt asigurate de medici specialiști în boli infecțioase, cardiologie, oncologie și medicină generală.
Tot în cadrul Centrului social mai funcționează și un atelier de pictură, unde tinerii învață să picteze icoane, o sala cu pian la care copiii învață să cânte îndrumați de specialiști și iau parte la repetițiile corului recent înființat.
Părintele Petru Itineanțu a fost numit în 2018 preot paroh al bisericii din cartierul timișorean Freidorf. După ce a cumpărat mai multe obiecte de cult necesare slujirii, Părintele Petru și-a propus să construiască un centru social cu casă parohială.
„În anul 2020 am reușit să turnăm fundația, vorbim despre o clădire cu peste 450 de metri pătrați construibili și 220 de metri pătrați amprentă al sol. Aproape jumătate din parter ocupă un centru social cu cabinet medical și grup sanitar inclusiv pentru persoanele care se deplasează în scaun rulant”, a declarat Părintele Petru Itineanțu pentru Trinitas TV.
Medicii care îngrijesc persoanele din parohie fac asta în mod voluntar fără a fi remunerați.
„Odată cu inaugurarea casei parohiale, Părintele (n.r. Petru Itineanțu) a venit cu propunerea de a colabora în acest cabinet. Consider că mă pun din nou în slujba ajutorării oamenilor, în mod gratuit. Vin odată sau de două ori pe lună după cum îmi permite timpul și mă adresez enoriașilor din parohie care se deplasează mai greu și sunt în vârstă”, a declarat medicul oncolog Adriana Pârvulescu.
Biserica parohiei Freidorf a fost construită în anul 1975 pe terenul donat de un credincios macedonean în anul 1941.
Foto credit: Mitropolia Banatului





