Calendarul activităților dedicate vârstnicilor. Peste 8.800 de persoane vor fi ajutate de Arhiepiscopia Romanului

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului își propune să ajute minim 8.800 de vârstnici în anul 2023. Prima activitate din calendar a avut loc pe 4 ianuarie.

Eparhia a alcătuit un calendar cu toate zilele naționale și internaționale în care își propune să ajute persoanele vârstnice. Programul a fost demarat în contextul „Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice” în Patriarhia Română.

Activitățile vor fi realizate de centrele sociale de la nivelul eparhiei, cele cinci protopopiate, dar și de alte instituții care au drept scop sprijinirea persoanelor vulnerabile.

Primul proiect menționat în calendarul activităților este „Vârstnicii comunității”. Acesta presupune înființarea a „50 de Centre parohiale de socializare a persoanei vârstnice pentru aproximativ 1000 de beneficiari, în cadrul parohiilor celor 5 protopopiate și 16 ONG-uri eparhiale”, se arată pe site-ul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Calendarul presupune câte o activitate pentru fiecare lună a anului, astfel că ajutorul va fi realizat în formă continuă.

Activitățile de ajutorare a persoanelor vârstnice vor fi realizate și de tinerii sau studenții din eparhie.

Macheta calendarului cu activități dedicate persoanelor vârstnice

Foto credit: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente